Bănel Nicoliță și sacrificiile din spatele carierei sale. Fostul fotbalist a spus ce planuri de viitor are

Bănel Nicoliță, unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai României, a împlinit recent vârsta de 48 de ani, prilej cu care a făcut câteva mărturisiri despre sacrificiile pe care le-a făcut pentru cariera sa. 

image

Bănel Nicoliță: „Îmi doresc să fiu sănătos, să pot să am grijă de copii”

Fostul star al Stelei și al echipei naționale vorbit și despre fiicele sale, cele mai mari realizări din viața lui, care îi dau mereu putere de a merge mai departe. În cadrul unui interviu recent, Bănel Nicoliță a mărturisit că cele mai mari dorințe pe care le are acum sunt legate de sănătatea lui și a familiei lui, dar și de carieră. 

„La 48 de ani îmi doresc să fiu sănătos, să pot să am grijă de copii, să pot avea grijă de școala mea, unde sunt și antrenor, și patron, și toate cele. Îmi doresc să formez copii, fotbaliști cât mai buni, să îi duc la echipe de renume precum FCSB, Rapid, Dinamo, la orice club unde cred că pot juca. Și atunci, bucuria mea va fi să văd că un copil din școala mea va ajunge la un club cu tradiție”, a spus fostul fotbalist, potrivit spynews.ro.

Bănel Nicoliță, despre eforturile făcute pentru a reuși 

Cât despre eforturile sale pentru a reuși în carieră, fostul fotbalist a declarat că au presupus multă muncă, răbdare totodată și ambiție. Mărturisește că pentru a ajunge un fotbalist de succes a fost nevoit să renunțe la copilărie, dar și la majoritatea zilelor de școală, din cauza programului pe terenul de fotbal. 

„Toți avem o șansă, important este să ai răbdare, să muncești, să fii serios. Fotbalul nu este ca o bătaie din palme și gata. Fotbalul este un drum greu, cu multă muncă, cu multă seriozitate, sacrificii. Renunți la copilărie pentru a ajunge sus, renunți la vacanțe, la tot.

Eu nu am avut vacanțe, eu nu am fost nici măcar în excursiile școlare, dar nu-mi pare rău. Nu am fost în nicio vacanță, credeți-mă, totul a fost doar fotbal, școală, fotbal. Cu toate acestea, nu-mi garanta nimeni că ajung fotbalist, doar că mi-am dorit să ajung, mi-am dorit să muncesc și să fiu serios.

E ca la școală, dacă lipsesti, dacă pierzi zece zile de școală și la întoarcere ai examen, nu ești pregătit, așa e și la fotbal”, mai spune antrenorul.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
drhd jpg
banner sonia trifan simona trașcă jpg
BANNER LIVIA GRAUR jpg
macron jpg
Valentin Sanfira gătește tradițional dar  își surprinde soția și cu alte preparate delicioase
taylor swift gettyimages jpg
Francisca s-a pozat cu burtica de gravidă
banner dragos dolanescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net