Bianca Drăgușanu, apariție șoc după operație! Vedeta a întrat într-o benzinărie cu cagula pe față

Bianca Drăgușanu (41 de ani) este o femeie asumată! Bomba sexy atunci când a fost întrebată, de jurnaliști, ce intervenții estetice și-a făcut la nivelul feței dar și al corpului nu s-a sfiint niciodată să nege cum că a apelat la acul sau bisturiul medicilor esteticieni. Recent după ce și-a făcut operațiade lifting facial, vedeta a avut o apariție surprinzătoare: a decis să iasă cu cagulă pe față într-o benzinărie!

Bianca Drăgușanu, apariție șoc după operație!
Bianca Drăgușanu, apariție șoc după operație!

Bianca Drăgușanu, apariție șoc după operație! 

Într-una dintre postări ale sale de pe contul său de Instagram, de la începutul anului șatena le-a dezvăluit tuturor că are de gând să își facă un lifing facial după ce forma buzelor pe care și le-a înjectat i-au stricat foarte mult chipul.

Am foarte mari emoții. Vă prezint astăzi echipa de doctori care urmează să mă opereze în următoarele zile. Urmează să îmi fac o intervenție de lifting facial, dar teoretic vreau să îmi repar toată fața. Fața mea a fost stricată în primul rând de forma buzelor pe care o am și pe care am injectat-o vreo 20 de ani mult și prost iar acum sunt cu echipa de doctori care încearcă să mă repare și cred că o să fie cu succes”, a fost mesajul Biancăi Drăgușanu în postarea făcută pe contul său de socializare înainte de intervențiile estetice, în prima săptămână a anului.

Între timp și-a făcut operația, iar vedeta a decis să nu arate nimănui procesul de vindecare mai ales că a întâmpinat anumite probleme. Astfel, Bianca a hotărât ca de acum încolo să poarte o cagulă până când i se vor vindeca vânătăile. Vedeta a ieșit cu cagula, inspirându-se din look-ul lui Kim Kardashian de la Gala MET, din 2021. 

„Sunt în a cincea zi de la operație, am ales să port cagulă pentru următoarele două luni și jumătate din viața mea, pentru că sunt foarte inflamată și foarte vânăt. Am o piele foarte sensibilă. Practic și teoretic știam ce înseamnă această procedură, îmi cunoșteam sensibilitatea vasculară și știam exact ce mă așteaptă. M-am umflat, am niște cheaguri de sânge în ochi, dar o să vă țin la curent în fiecare zi cu evoluția vindecării”, a povestit Bianca Drăgușanu pe Instagram.

Ei bine, reacțiile oamenilor au fost foarte pozitive, iar Bianca a primit cuvinte de laudă pentru ideea ingenioasă pe care a avut-o de a purta o astfel de cagulă.

„Să vă povestesc ceva senzațional. Am intrat într-o benzinărie să-șmi cumpăr o apă și să alimentez. Am plătit, pentru că așa voi umbla următoarele două luni din viața mea. Iar o doamnă de la casă mi-a zis – Doamne, cât ești de frumoasă! Alte două persoane au făcut Story cu mine, mi-au spus: Ești cuper cool! Mi-am dat ochelarii jos să le arăt hematoamele pe care le am la ochi și mi-au zis: Stai liniștită, vei fi foarte frumoasă, dar uită-te la tine cât de mișto ești!

Lansez un trend acum, să știți, mi se pare cool să nu-ți arăți vânătăile, să treci peste povestea grea din spatele vindecării unor operații și să te bucuri de rezultat toată viața” – a adăugat Bianca pe InstaStory.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan s-au loogdit în biserică Sursa: Instagram
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net