VideoCe a pățit Tavi Clonda atunci când și-a condus mama la gară. Soțul Gabrielei Cristea nu s-a mai abținut
Tavi Clonda a povestit pățania de care a avut parte atunci când și-a condus mama la gară. Femeia venise din Brașov în București pentru a petrece alături de fiul său de ziua lui, însă momentul despărțirii nu a decurs așa cum se așteptau. Artistul a povestit pe rețelele de socializare ce s-a întâmplat după ce au ajuns la gară, iar situația a stârnit numeroase reacții.

Tavi Clonda: „Lumea a început să se certe pe la biroul de informații”
Soțul Gabrielei Cristea a explicat că mama sa a venit în vizită cu ocazia aniversării lui, iar ulterior a mers împreună cu ea la gară pentru a o conduce la trenul spre Brașov. Odată ajunși acolo, însă, cei doi au avut parte de o surpriză neplăcută din partea CFR.
Situația nu s-a oprit însă aici. După ce trenul a fost anunțat inițial cu o întârziere de 15 minute, acesta a dispărut pentru scurt timp din lista afișată în gară, ceea ce a creat confuzie în rândul călătorilor. Oamenii au mers la biroul de informații pentru a cere explicații, iar ulterior trenul a reapărut în sistem, însă cu o întârziere de aproximativ 30 de minute.
„Am adus-o pe mama la gară, că a fost de ziua mea la mine și îi mulțumesc pe partea asta. Eram, cum suntem noi, emoționați la despărțire, așa frumos. Hai, trenul! CFR a întârziat 15 minute (...) Îl scoate de tot din lista aia de acolo (n.r. trenul), după 20 de minute, și lumea a început să se certe pe la biroul de informații. Îl pune peste alte cinci minute, că are întârziere 30 de minute”, a transmis Tavi Clonda pe rețelele sociale.
Mesajul Gabrielei Cristea pentru Tavi Clonda, de ziua lui
Tavi Clonda a împlinit de curând 47 de ani, iar momentul a fost sărbătorit pe măsură în familie. Cu ocazia aniversării soțului ei, Gabriela Cristea i-a transmis un mesaj emoționant, în care a vorbit despre cei 13 ani de când se cunosc și despre toate lucrurile pe care le-au realizat împreună. Cei doi se bucură de o familie frumoasă alături de fiicele lor, Victoria și Iris, și au parte de succes și pe plan profesional.
„Te cunosc de 13 ani. Și, când mă uit în urmă, îmi dau seama că niciodată în viața mea nu am construit atât de multe lucruri, nu am avut atât de multe visuri și nu am reușit să le transform în realitate așa cum am făcut-o împreună cu tine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a scos în cale un bărbat care nu doar să mă iubească, ci să mă înțeleagă. Un bărbat care să nu se sperie de planurile mele, de energia mea, de visurile mele, ci să vină lângă mine și să spună: <<Hai să facem>>…și am făcut.
Am construit o familie, am primit două fete minunate, care sunt, fără îndoială, cel mai frumos lucru pe care l-am făcut vreodată împreună. Am construit o casă și mai construim una, am trecut prin perioade bune și prin perioade dificile si am luat-o de la capăt de câte ori a fost nevoie.”
„Astăzi nu prea ne mai facem cadouri care se împachetează în hârtie”
Gabriela Cristea și-a amintit și de primele aniversări petrecute împreună, când cadourile erau cele clasice, împachetate și oferite cu emoție. Vedeta a povestit că își amintește și astăzi primul cadou pe care i l-a făcut lui Tavi Clonda și care, în mod surprinzător, a fost păstrat de artist timp de 13 ani. Între timp, însă, cei doi au ajuns să privească diferit lucrurile materiale și să considere că cele mai importante „cadouri” pe care și le oferă sunt timpul, încrederea și sprijinul reciproc.
„Dar, dintre toate lucrurile pentru care îți sunt recunoscătoare, poate cel mai important este felul în care mă iubești. Într-un fel care mă face să mă simt femeie în fiecare zi, văzută, dorită, înțeleasă și liberă să fiu eu. Îmi amintesc și acum primul meu cadou pentru tine de ziua ta: un pulover îmblănit care ți-a plăcut enorm și pe care, incredibil, încă îl mai ai după 13 ani.
Astăzi nu prea ne mai facem cadouri care se împachetează în hârtie…pentru că, între timp, am înțeles că lucrurile palpabile ni le construim împreună. Cadourile noastre au devenit altele: timpul, încrederea, răbdarea, liniștea, susținerea, libertatea de a visa și certitudinea că, atunci când unul dintre noi visează ceva, celălalt nu-i taie aripile, ci caută împreună cu el drumul până acolo”, a scris Gabriela Cristea, pe Instagram.
Ce spune Gabriela despre relația cu soacra sa
Gabriela Cristea a vorbit cu sinceritate despre relația pe care o are cu soacra sa, pe care o consideră o femeie inteligentă și înțeleaptă. Vedeta spune că a avut norocul să întâlnească o soacră deschisă și cu care a reușit să construiască o relație bazată pe înțelegere, mai ales după experiențele pe care le-a avut în trecut.
„Am avut norocul sau privilegiul, cum vrei tu să-i spui, să am o soacră mișto și super deșteaptă. Vreau să spun că-i mult mai înțeleaptă decât mine, adică... poate și pentru că experiențele mele anterioare au fost un pic aricioase. Știi cum e, nu știi cum reacționează... Și când am văzut eu că ea e foarte deschisă și foarte mișto…”, a declarat Gabriela Cristea pentru Spynews.ro.

































