Ce cadou a primit Raluca Podea de ziua ei. David, fiul vedetei, i-a făcut o supriză uriașă: „Știe că îmi plac bijuteriile"
Raluca Podea (38 de ani) este o balanță veritabilă. Frumoasa blondină a realizat un video instagramabil de ziua ei. Îmbrăcată în lenjerie albă, de satin și cu dantelă, Raluca suflă într-o lumânare și bea șampanie direct din așternuturi.
Raluca Podea: „Nu vreau prieteni falși pe lângă mine"
David Podea, fiul ei, și-a răsfățat la rândul său mama, așa cum a știut el mai bine și i-a cumpărat bijuterii din banii de la "pușculiță".
„David, bineînțeles, că m-a răsfățat cu bijuterii. Este pasionat. Știe că îmi plac bijuteriile și atunci îmi cumpără ba o brățară, ba un inel, găsește el ceva. Anul ăsta mi-a mai cumpărat și costumul pentru Halloween, abia aștept să mă îmbrac cu el, este tot din banii lui. O să mă costumez în Albă ca Zăpada.
Am petrecut în familie, nu am făcut nimic special pentru că nu sunt adepta petrecerilor cu sute de invitați. Sunt lucruri și momente în care prietenii adevărați se văd atunci când ai nevoie. Nu vreau prieteni falși pe lângă mine", ne-a mărturisit Raluca Podea pentru Click!
„Am primit foarte multe cadouri"
Blondina a primit multe cadouri și nenumărate buchete de flori de ziua ei. Cel mai frumos dar pentru ea este însă faptul că a avut familia aproape și sunt cu toții sănătoși.
"Am primit foarte multe cadouri, flori, dar cel mai important este că am familia aproape și sănătoasă", ne-a mai spus Raluca Podea care a suferit foarte mult atunci când și-a pierdut tatăl, răpus de cancer în anul 2022. Ea prețuiește acum fiecare moment petrecut în familie, alături de fiul ei și de mama sa.
Ea și fiul ei, David, un adolescent în toată regula, care va împlini în curând 17 ani, sunt extrem de apropiați și au o relație specială. Raluca Podea își sprijină fiul cu tot ce are nevoie iar David cântă ca un adevărat tenor, fiind student la Liceul "Dinu Lipatti" și pregătindu-se acum pentru un eveniment foarte special din viața lui.