Corina Chiriac, așa cum nu o știați. „Fiecare dintre noi trebuie să fie propriul instalator”

#Exclusiv Click!

Dacă nu ar fi rețelele de socializare poate nici n-am ști ce mai fac unele vedete, precum Corina Chiriac, care este foarte activă atât online cât și in viața de zi cu zi. Cum ne-am întâlnit zilele trecute cu ea la lansarea de carte a Marinei Almășan am stat de vorbă despre cum se descurcă acasă cu treburile casnice, așa că o veți vedea pe solistă într-o altă ipostază.

Corina Chiriac cu Dan Helciug și Marina Almășan la lansarea cărții
Corina Chiriac cu Dan Helciug și Marina Almășan la lansarea cărții

Zilele trecute Octavian Ursulescu ne-a povestit că a fost la Brăila la un festival, unde a avut-o alături și pe Corina Chiriac (73 de ani), care a fost în juriu.

”Am fost la Brăila, orașul bunicului meu, care s-a născut înainte de 1900. Și pentru că tot mă duceam la un recital, m-a invitat maestrul Ionel Tudor să stau și în juriul festivalului. Nu era chiar ce îmi doream dar am stat cu plăcere pentru că eram între prieteni.

Mă bucură enorm că sunt oprită de tineri din noua generație ca să fac poze. Mă mir, în sensul de bucurie, nu-mi vine să cred că un copil de 15-20 de ani vrea să aibă o amintire de la mine, deși poate nici nu știe cine sunt”, ne-a povestit și solista.

Corina Chiriac: „Nu mai scot melodii noi”

Întrebată dacă va lansa ceva piese noi, Corina Chiriac ne-a mărturisit: ”nu mai scot melodii noi, pentru că toată lumea le ascultă pe cele vechi. Am investit în 4 CD-uri de-a lungul a zece ani, e adevărat că am avut succes cu piesele alea la petreceri, la evenimente, dar consider că e suficient. Consider că e prea multă muzică disponibilă cântată de Corina Chiriac, măcar să se asculte și variantele moderne”, spune ea.

Corina Chiriac se pricepe la multe lucruri din casă
Corina Chiriac se pricepe la multe lucruri din casă

Cât despre casă, ne-a confirmat că a făcut mici renovări.

„Mi-am renovat balconul, îl reînnoiesc acum, sper că nu mai plouă. Vara este grădina mea de la etajul 4 și este un loc unde pun muzică fără să deranjez pe nimeni, pot să beau o cafea, pot să ies cu tableta sau laptopul să văd un material pe youtube. Să îmi adun gânduri noi pentru o viitoare carte, este un loc unde mă simt foarte bine și e un fel de ”grădinile suspendate ale Corinei”. Am o echipă care mă ajută cu tehnologia, am furat de la ei, am și site, profil de Facebook. Eu nu aș putea face ce a făcut colegul care a creat site-ul. Învăț de la ei, întreb când nu știu ceva. Și la Facebook am un asistent care mă ajută”, ne-a povestit Corina.

Foarte pricepută la treburile casnice

Solista e foarte mulțumită de viața la bloc: ”Am niște vecini extraordinari, în sensul că sunt puțini în bloc, nu ne deranjam, dacă este nevoie de ceva comunicăm imediat, mai ales că este un bloc vechi, care are mereu nevoie de ceva de reparat. De curând, de comun acord cu o vecină a trebuit să tăiem un oțetar din grădină pentru că apasa pe țeava de gaze.

Corina Chiriac după ce și-a renovat balconul
Corina Chiriac după ce și-a renovat balconul

Un exemplu, neinteresant pentru unii... Dar a trebuit găsit un om care să vină cu fierăstrăul, să vedem ce facem cu el, nu era un copac mare. Dar era riscant. Gătesc și am feluri preferate de mâncare, dar sunt mai bună la întreținerea apartamentului. Am învățat de la meșteri, am furat de la ei. Dacă sun la un instalator mă întreabă ce problemă am și eu îi explic ca să vină cu uneltele necesare. Dacă se înfundă o țeavă îi spun să vină cu un ”șarpe” de atâția metri sau când sunt probleme cu centrala. În ziua de azi e interesant că fiecare dintre noi trebuie să fie oarecum propriul instalator în lucruri mici, să aibă grijă de scurgeri mici, baia să nu se înfunde și așa mai departe. Și aici pot să spun că sunt bine pregătită”, ne-a mai povestit îndrăgita solistă și vedetă de televiziune.

    Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
mario scurtu jpeg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net