Cristina Ciobănașu a intrat în vizorul internauților, la doar câteva zile de la nunta fostului iubit cu Oana Moșneagu: „El dorea doar familie!”
Cristina Ciobănașu, actrița cu care Vlad Gherman s-a iubit vreme de nouă ani de zile, a fost luată în vizor de internauți la doar câteva zile de la nunta fostului ei iubit cu Oana Moșneagu. Ireal ce au putut spune aceștia pe Instagramul Cristinei Ciobănașu.
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au format unul dintre cele mai iubite cupluri, până când în anul 2021 au decis să meargă pe drumuri separate. Și-au refăcut viața în brațele altor persoane - ea are o relație cu Alexandru Mureșan, iar el s-a căsătorit recent cu Oana Moșneagu. Cu toate acestea, fanii nu au uitat nostalogia vremurilor demult apuse.
Cristina Ciobănașu, criticată după despărțirea de Vlad Gherman
În urmă cu doar câteva zile, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au spus marele „DA!” în fața lui Dumnezeu. La polul opus, contul de Instagram al Cristinei Ciobănașu a fost luat cu asalt, astfel că una dintre urmăritoarele sale i-a transmis un mesaj dur, conform căruia a acuzat-o că în toți cei nouă ani de relație a căutat doar faimă, ci nu o familie, așa cum i-a oferit actuala parteneră.
„De asta v-ați despărțit, pentru că tu cauți faima, dacă s-ar putea, îți dorești să ajungi la Hollywood, pe când el dorea doar familie.” - , a fost mesajul neașteptat transmis de una dintre urmăritoare.
„Nu cred că e treaba nimănui ce s-a întâmplat în relația lor. Mai ales a ta.” - a scris o altă urmăritoare.
Motivul pentru care Cristina Ciobănașu nu a mers la nunta fostului iubit
Înainte de marele eveniment - nunta lui Vlad cu Oana, Cristina Ciobănașu a fost întrebată în nenumărate rânduri dacă se va număra printre invitații lor. Tânăra actriță a mărturisit că departe de ea un astfel de gând, întrucât își cunoaște locul și nu considera de cuviință un astfel de gest.
„Nu este că nu vreau să merg la nuntă. Pune-te în locul Oanei, în primul rând. Este ziua ei cea mare. Cum ar fi să fiu eu acolo? Nu este că nu ne înțelegem, ne înțelegem foarte bine, lucrăm împreună, suntem colegi, azi ne-am văzut la filmare! Nu este vorba de asta! Este vorba de ziua lor cea mare, care trebuie să fie perfectă”, spune Cristina Ciobănașu, conform Ego.ro.