Cristina Vasiu și-a luat bolid la mâna a doua din banii strânși la emisiuni
În ultimii doi ani, totul i-a mers ca pe roate fostei soliste de la emisiunile „Te cunosc de undeva!” și „X-Factor". Cristina Vasiu (30 de ani) are două motive de bucurie: iubește din nou și și-a luat mașină. La “mâna a doua”, ce-i drept, dar pentru ea e ca nouă și se declară foarte încântată de achiziția făcută cu 20.000 de euro.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să-mi schimb mașina mai devreme decât mi-am propus. La trecerea dintre ani, pe lângă altele pe listă, era și dorința de a-mi schimba anul acesta mașina, însă pentru că lucrurile pozitive au luat amploare și s-au așezat în favoarea mea, iată că am reușit mult mai devreme”, a spus Cristina Vasiu, în exclusivitate pentru Click!
Asta trebuie să o citești: Cristina Vasiu și-a găsit iubit când era bolnavă de Covid-19. Și el avea aceeași afecțiune
„Eram între alte două branduri, un Audi A5 sau un Mercedes Clas, însă am găsit acest BMW care s-a încadrat perfect preferințelor mele, din punct de vedere al interiorului. Îmi doream o mașină cu piele deschisă, navigație mare, trapă, toate opțiunile electrice și alte facilități. Nu este o mașină extrem de scumpă, mi-am dorit-o pe aceasta momentan. Și mi-am cumpărat-o fără să stau pe gânduri, chiar la începutul vacanței în Germania. Cu toate lucrurile, înscriere și documentație, costurile au depășit 20.000€”, ne-a mai spus artista.
În ultimii ani i-a mers ca pe roate
În pandemie, Cristina Vasiu s-a îndrăgostit, dar n-a stat mult cu iubitul respectiv, chiar dacă au trăit simultan experiența COVID-ului! Până la urmă, nu a fost să fie, dar, știți cum se zice, tot răul spre bine! Și așa a fost! În 2020 a participat la "X Factor", după care s-a alăturat echipei de la "Te cunosc de undeva".
După ce a terminat cu aceste proiecte, Cristina Vasiu s-a dedicat muzicii și și-a găsit un nou colaborator pe partea de concerte, în persoană lui Marius Chină, cu care a și lansat videoclipul piesei "Iubirea noastră".
„La această piesă am colaborat cu Achim și Izabela Radu pentru muzică și text. M-am întors la prietenii de la Sprint Music pentru că am mai avut o colaborare frumoasă cu Marius Chină pentru o piesă. Nu m-am așteptat ca lucrurile să funcționeze așa repede și într-o zi m-a sunat să-mi spună că mi-a găsit o piesă tare.
Mi-a trimis-o și mi-a plăcut, zic eu că este prima mea piesă dansabilă de până acum pe care o lansez, pentru că până acum toate au fost balade triste de dragoste. Asta este o piesă optimistă și pozitivă, adică nu există o iubire mai frumoasă ca cea din piesă și ca cea povestită acolo de artist.”
„Mi-a plăcut piesa, am intrat în studio și la o săptămână-două am și filmat videoclip. Atunci când lucrurile au chimie frumoasă să știi că totul funcționează rapid. Nu cred în coincidențe ci doar că lucrurile se întâmplă la momentul în care trebuie să se întâmple, la momentul potrivit. Eu îndrăgostită am fost întotdeauna ba de muzică, de oameni sau situații de viață”, a povestit Cristina Vasiu, care are și un videoclip în care a schimbat mai multe ținute sexy.
„Am filmat într-o hală de dimineață până seara, am schimbat 4 ținute spectaculoase. În videoclip am dansat cu Bodo, dansatorul lui Connect-R”, a povestit Cristina Vasiu, care are multe proiecte online, vacanțe și evenimente muzicale.