Cum a cunoscut-o Alexandru Arșinel pe Stela Popescu. De atunci chimia lor a devenit una puternică: „A fost un succes care a cimentat realizarea acestui cuplu”
România a rămas fără mulți artiști ai Generației de Aur. Din păcate, o mare parte dintre ei s-au stins din viață prea devreme și au lăsat un gol imens în sufletele oamenilor care i-au iubit. Printre ei se numără și Alexandru Arșinel și Stela Popescu. Între ei a existat o legătură deosebită. Cum s-au cunoscut, aflați din continuarea acestui articol.
Cuplul format din Alexandru Arșinel și Stela Popescu s-a format la finalul anilor '70. Până în ultima clipă a vieții lor au continuat să apară împreună în fața celor de acasă și să-i încânte cu momentele lor scenice. Actorul a fost extrem de mâhnit după moartea colegei sale și declara că se simțea „disperat” și „gol”.
„Noi formam un cuplu atât de strâns. Intrasem în casele oamenilor împreună. Cu mai multe merite, unul sau altul, dar întotdeauna iubiţi de oameni. Când am aflat de dispariţia Stelei eram disperat că nu mai este. Eram gol. A fost un moment deosebit de greu, poate uneori am şi reacţionat curios. Ceea ce se numeşte durere nu va dispărea niciodată. Mi-a atras atenţia cineva să nu mai spun lucrul ăsta, dar presupun că lipsa asta a ei nu o să mai dureze foarte mult. La un moment dat am să o caut“, spunea Arșinel legat de moartea actriței alături de care a jucat timp de 40 de ani, potrivit Adevărul.
Cum au ajuns să joace împreună pe scenă
Până să formeze un cuplu de zile mari pe scenă, Stela Popescu deja se făcuse remarcată alături de Ștefan Bănică Senior. Când l-a cunoscut pe Alexandru Arșinel acesta picase admiterea la Facultatea de Construcţii şi făcea figuraţie la Teatrul Naţional din Iaşi.
Regretatul actor a avut o impresie extrem de bună despre Stela Popescu încă din momentul în care a cunoscut-o.
„Ea era studentă la Institutul de Teatru în anul III, eu în primul an. Am cunoscut-o pe malul Borcei, pe malul Dunării, eram la muncă patriotică. Şi a apărut Stela cu fusta ei albastră cu volănaşe şi cu buline mari, roşii. Era ca o apariţie din altă lume. Toată lumea întorcea capul după ea. Era o fată extrem de comunicativă, dar ştia şi să te pună la punct frumos dacă întindeai coarda mai mult decât trebuia. O fată minunată, o actriţă foarte bună.
Primul spectacol jucat alături de ea a fost greu, plin de emoţie. Era Stela, Vasilica Tastaman, Margareta Pâslaru, o distribuţie de top. A fost un succes care a cimentat realizarea acestui cuplu. Primea votul publicului pentru totdeauna. Se transformase grădina noastră într-o adevărată baricadă de rezistenţă a revistei româneşti. Se spuneau nişte lucruri şi lumea se întreba cum de aveam curajul să le spunem. Puiu avea un condei extraordinar şi prindea anumite pasaje din viaţa noastră socială, extrem de caustic, de critic.
După primul spectacol cu ea, în 1978, am simţit că vom fi iubiţi. Pentru că reacţia publicului îţi spune foarte multe, şi pe scenă, şi pe stradă. După aceea, umblând ani de zile prin toate coclaurile, în diferite ţări, ne-am dat seama că, într-adevăr, oamenii ne-au iubit foarte mult. Şi de lucrul acesta ne-am dat sema mai ales în străinătate, după Revoluţie. Doar că nu ne aşteptau cu fanfara, erau înnebuniţi! Noi având şi o perioadă deosebită la Grădina Boema, de vreo 10 ani, unde se spuneau lucruri deosebit de curajoase şi unde lumea venea ca la Maglavit. Stăteau afară agăţaţi, opreau circulaţia, nu se mai putea circula. Atât de multă lume venea. Publicul este în stare să aline şi să netezească orice rană. Şi mi s-a întâmplat de multe ori în ultimii ani să apar pe scenă şi lumea să se ridice în picioare şi să-mi mulţumească. Chiar m-au ajutat, de foarte multe ori“, mai spunea Arșinel.
Cea mai frumoasă amintire pe care o avea Alexandru cu Stela
Moartea Stelei Popescu l-a afectat enorm pe Alexandru Arșinel. Actorul mărturisea, la doi ani de la trecerea ei în neființă, faptul că adunaseră extrem de multe amintiri împreună. Una dintre ele avea legătură cu primul lor turneu în afara țării.
„Un moment marcant pentru noi a fost prima întâlnire cu diaspora din Montreal, Canada, din februarie 1991, când într-o sală de 700 de locuri ne-au aşteptat 800 de oameni, care s-au ridicat în picioare şi ne-au aplaudat minute în şir. Nu s-au mai oprit. Iar nouă, fiind primul turneu peste hotare, ne era teamă de cum vom fi primiţi. A fost un moment extraordinar şi ne aduceam de multe ori aminte despre el. Glumeam adesea: «îţi mai este frică?». Însă cele mai preţioase amintiri ale noastre sunt chiar textele pe care le-am spus de-a lungul anilor. Un text scris la maşină îmi aminteşte de momentele în care repetam, de Stela, de Mihai Maximilian, de Biţu Făltiniceanu, echipa care construia... de acea atitudine, de acea baricadă a revistei româneşti. Boema era într-o zonă liberă, iar drumul acela de la bibliotecă până în bulevard la restaurantul Cina era blocat, nu se mai putea merge, pentru că oamenii veneau să ne asculte la Boema, să audă ce text a mai scris Maximilian sau ce le mai spun Stela şi Arşinel. În spectacolul «Suta lui Tănase», ce se joacă în acest moment la Teatrul «Constantin Tănase», am ţinut foarte mult să băgăm un moment din spectacolele pe care le jucam la Boema pe vremuri. Este unul dintre momentele noastre de rezistenţă de la Boema, un moment extrem de curajos raportat la vremurile acelea, ce avea o denumire provocatoare, «Mi-e frică», şi care se lupta crunt cu cenzura. Vorbim de 1986, şi mă bucur că oamenii reaţionau şi realizau acest lucru“, povestea Arşinel.
