Cum am petrecut la nunta lui George Simion? Reporterul Click povestește!

Bucurie, muzică, dans, ospăţ, dar şi aglomeraţie, îmbrânceli, leşinuri, alarmă cu bombă. Ziua cea mare a lui George Simion chiar le-a avut pe toate! Nunta politicianului AUR nu a adunat 10.000 de participanţi, aşa cum a vrut mirele, dar oricum mii de oameni au venit pe platoul de la Oveselu-Măciuca din Vâlcea pentru a-i ura „Casă de piatră!” alături de aleasa inimii, Ilinca.

George Simion și Ilinca, înconjurați de miile de nuntași
George Simion și Ilinca, înconjurați de miile de nuntași

Tradiţie a fost cuvântul de ordine sâmbătă, la „nunta anului”. George Simion (35 de ani) şi mai tânăra lui iubită, Ilinca (24 de ani) au respectat toate tradiţiile strămoşeşti pentru un asemenea eveniment: bărbieritul, bradul, voalul, turta sau iertăciunea, tradiţii care deschid ziua nunţii.

Astfel, în permanenţă cu lăutarii după ei, cei doi miri au respectat cu sfinţenie fiecare obicei. George Simion a fost bărbierit cu barda, deşi era deja ras. Mireasa, Ilinca, a împodobit bradul, alături de alte fete, i-a fost aşezat voalul pe cap, apoi o turtă împletită a fost ruptă deasupra capului ei. În acest timp, George Simion, cu întreg alaiul, a pornit spre casa fetei pentru a o „cere”.

Miresei i s-a pus voalul și i s-a rupt turta
Miresei i s-a pus voalul și i s-a rupt turta

În cele din urmă, cei doi miri îşi cer iertare în faţa părinţilor, fac promisiuni simbolice, apoi pornesc spre cununia religioasă.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu a petrecut în ie la nunta lui George Simion 

Mireasa a purtat o rochie albă cu corset, cu mâneci largi căzute pe braţ, iar voalul lung de 4 metri a avut motive tradiţionale din Ialomiţa, de unde este ea. Coafura a fost una foarte simplă, părul fiind lăsat pe spate, cu bucle discrete şi o coroniţă de flori de câmp. Tot din flori de câmp a fost şi buchetul Ilincăi. Nici George Simion nu s-a lăsat mai prejos. A purtat un constum tradiţional şi o pereche de cizme negre, în ciuda caniculei.

Mireasa şi-a pus adidaşi şi a dansat în horă

Ceremonia a fost oficiată de un sobor format din 40 de preoţi, în frunte cu ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi s-a transmis live pe pagina personală de Facebook a lui Simion pentru ca toţi cei care n-au reuşit să ajungă la Măciuca să fie părtaşi la clipele speciale.

Mirii s-au plimbat cu balonul, apoi au urmat nuntașii
Mirii s-au plimbat cu balonul, apoi au urmat nuntașii

„Am venit din Prahova. Ne-a plăcut ce am văzut până acum. Chiar ne-am simţit bine”, ne-a mărturisit un cuplu.

Apoi s-a dat start distracţiei. Mireasa, cu chef de joc, a renunţat la pantofii eleganţi pentru o pereche de adidaşi şi s-a prins în horă alături de nuntaşi, veniţi din toate colţurile ţării.

Aici au petrecut miile de oameni
Aici au petrecut miile de oameni

„Nu mi-au plăcut toate genurile de muzică prezente pe scenă. Fiind în Oltenia, mă aşteptam să aud mai multă muzică de-a locului”, au remarcat câteva oltence get-beget, în timp ce alţi invitaţi s-au bucurat de ritmurile elene puse în scenă de invitaţi din Grecia.

Vezi și: Alertă cu bombă la nunta lui George Simion 

Cozi la mâncare şi la balon

Toţi au respectat dress code-ul: port popular. Indiferent de vârstă, loc sau etnie toţi au purtat cu mândrie straiele naţionale. Între persoanele cunoscute care i-au fost alături lui George Simion în ziua cea mare s-a numărat şi Adriana Bahmuţeanu, dar şi Dan Diaconescu, acesta fiindu-le şi martor la cununia civilă. 

Adriana Bahmuțeanu și Dan Diaconescu, printre invitați. Foto: Inquam Photos
Adriana Bahmuțeanu și Dan Diaconescu, printre invitați. Foto: Inquam Photos

Gigi Becali nu a venit, dar a contribuit la marea nuntă cu 2.000 de kilograme de brânză. De altfel, mâncarea a fost pe măsură: grătarele au sfârâit, cărnurile s-au rumenit bine la proţap.

Copii sau bătrâni, toți au purtat straie populare. Foto: Mediafax
Copii sau bătrâni, toți au purtat straie populare. Foto: Mediafax

Meniul a mai inclus preparate tipic româneşti, din care nu au lipsit slăninuţa sau fasole la ceaun. Oricâtă mâncare ar fi fost, unii tot nemulţumiţi s-au arătat.

Copii sau bătrâni, toți au purtat straie populare
Copii sau bătrâni, toți au purtat straie populare

„Am stat de două ori la coadă, în speranţa că voi prinde nişte pastramă de oaie, dar degeaba. De altfel, la coada asta s-a aşteptat astăzi cel mai mult. Am mai venit o dată şi erau prea mulţi care aşteptau, aşa că am plecat. Am mâncat de dimineaţă sarmale cu mămăligă şi brânză, dar şi friptură, iar acum pofteam la nişte oaie, dar se pare că nici acum nu am noroc”, a menţionat un nuntaş.

Berbecuții s-au rumenit la proțap. Foto Inquam Photos
Berbecuții s-au rumenit la proțap. Foto Inquam Photos

Totuşi, servirea s-a făcut într-un ritm destul de rapid. Era nevoie doar de puţină răbdare. Alţii au fost fascinaţi de balonul cu aer cald, dar nu au avut timp să se bucure de el: „Mi-aş fi dorit foarte mult să urc în balonul cu aer cald, dar riscam să se facă ora opt, când urma să plece autobuzul şi mie încă să nu-mi vină rândul. Sunt tare dezamăgită”, a mărturisit o doamnă din Olt, pentru adevarul.ro, care ar fi dat cu drag 50 de lei să vadă nunta de la înălţime.

S-a mâncat pe săturate. Foto Inquam Photos
S-a mâncat pe săturate. Foto Inquam Photos

În concluzie, cu mici scăpări, putem spune că am asistat cu adevărat la „nunta anului”. „Aşa ceva nu s-a mai văzut de la Unire!”, spune un bătrân în strai popular, care, în ciuda vârstei, n-a stat locului nici o clipă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net