Cum gestionează Ștefan Stan relația cu fetițele sale: „Mi-aș dori să petrec mai mult timp cu copiii”. Ce talente au micuțele

#Exclusiv Click!

Artistul Ștefan Stan (47 de ani) muncește mult.

El cântă ba în România, ba în străinătate și asta îl face cel mai fericit, atunci când pune pasiune și bucură mai departe alte suflete cu muzica lui.

"Am avut ani buni mereu"

În ultima perioadă, Ștefan Stan cântă mult și pe Coasta de Azur, acolo unde este din ce în ce mai căutat.

De ziua bărbatului sunt pe Coasta de Azur. Acum mă împart între România și Monaco, acolo cânt. De fapt cânt și acolo și aici. Am avut ani buni mereu,  atâta timp cât te trezești de dimineață și respiri e un an bun”, ne-a povestit Ștefan Stan, pus pe treabă, cu dorința de a evolua în fiecare zi și a fi din ce în ce mai bun cu muzica lui.

“Mi-aș dori să petrec mai mult timp cu copiii”

De când este tată, artistul își dorește să petreacă mai timp alături de fetele lui pe care le  vede cel puțin o dată pe lună.

Mi-aș dori să petrec mai mult timp cu copiii, să le văd poate mai des. Elif are 5 ani și Mira are 4 ani. Amândouă cântă și dansează, le place. Le văd cel puțin o dată pe lună, cresc, a fost și ziua lor, una în ianuarie, alta în noiembrie, ne-am văzut, ne-am sărbătorit ne-am distrat și apoi tati a plecat la muncă”, ne-a mai spus artistul despre fetițele lui pe care le iubește nespus și nu ține neapărat ca ele să îl urmeze în cariera muzicală.

Nostalgic după mama lui

Ștefan Stan are un dor în suflet și a devenit ieri nostalgic după mama lui care nu mai este în viață de 6 ani. Așa că artistul a dorit să își facă public dorul de ființa care i-a dat viață, emoționat atunci când se gândește la ea.

“Astăzi ar fi fost… “La mulți ani, mama!”. De 6 ani îmi este dor de tine. De 6 ani nu îmi mai spui: “Cum mă simt? Dacă am mâncat?”. “O să fie bine”, “Că ești mândră de mine”, “Hai să bem o cafeluță”… De 6 ani îți spun “Te iubesc” cu ochii spre cer!””, sunt cuvintele de dor ale lui Ștefan Stan în ziua în care ar fi fost aniversarea mamei sale pe care a iubit-o nespus și care îi lipsește foarte mult.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
angela similea
Cristina Cioran la podcastul lui Jorge FOTO: captură video YouTube
adriana bahmuteanu facebook jpeg
Monica Tatoiu și-a sărbătorit soțul în Marea Caraibilor
bebe cotimanis 2 jpeg
ruxandra luca jpg
image png
Motivul pentru care Claudia Pavel aka Cream a venit de urgență în România
image
actualitate.net
image
actualitate.net