Cum își educă Paula Chirilă fiica adolescentă și ce reguli impune pentru a o feri de anturaje periculoase: „Nu uit că eu sunt părintele ei”
Fiica Paulei Chirilă are 16 ani și se află într-o etapă a vieții care vine cu multe provocări, atât pentru un adolescent, cât și pentru un părinte. Deși a trecut printr-un divorț în urmă cu opt ani, actrița a reușit să construiască o relație solidă cu Carla, una bazată pe apropiere, dialog și încredere. Tatăl fetei este prezent în viața ei, iar Paula Chirilă a rămas constant implicată în educația și formarea fiicei sale.
Într-un interviu acordat recent, actrița a vorbit deschis despre echilibrul delicat dintre prietenie și autoritate. Paula Chirilă spune că nu și-a constrâns niciodată copilul să urmeze un drum impus, însă a fost mereu acolo pentru a o ghida și a-i oferi repere clare. Pentru ea, rolul de părinte nu înseamnă control sau frică, ci asumarea responsabilității de a modela caracterul copilului prin exemple și dialog.
Paula Chirilă explică faptul că apropierea dintre ea și Carla nu exclude fermitatea atunci când situația o cere. Actrița consideră că un copil are nevoie de limite clare pentru a învăța să facă diferența dintre bine și rău și pentru a deveni un adult echilibrat.
Prietenie, limite și responsabilitate în relația mamă–fiică
„E adevărat, părem două bune prietene și suntem prietene foarte bune. Eu îmi doresc să fiu prietenă cu copilul meu, dar, în primul rând, nu uit că eu sunt părintele ei, eu sunt mama ei și sunt responsabilă de educația acestui copil. Atunci când este nevoie să fiu autoritară și să-mi exercit drepturile de mamă, autoritatea de mamă, atunci o fac, pentru că un copil trebuie educat în spiritul bunului-simț și al bunei creșteri. Copilul de mic încearcă limitele și testează ce are și ce nu are voie, până începe să discearnă între bine și rău, și ăsta este rolul părintelui, să-l învețe pe copil ce are de făcut, să-i dea un îndrumar, pentru ca, mai târziu, copilul să ia cele mai bune decizii. Eu îmi doresc ca fetița mea să fie un om echilibrat și înțelept, cu bun-simț și cu educație și, uneori, tonul prietenesc se poate transforma într-unul părintesc ferm, dar blând, în același timp.
Asta înțeleg eu prin autoritate părintească. Nu cred în educația făcută pe un ton ridicat, violență verbală sau fizică. Nu cred în educația făcută cu frică. Copilul trebuie să se raporteze la părinte ca la cel mai bun sfătuitor, iar părintele trebuie să construiască încrederea copilului în el. Pentru că, odată cu înaintarea în vârstă, pe măsură ce copilul intră în diverse anturaje, atunci sfătuitorii se pot schimba, dar filonul principal trebuie să rămână părintele, acolo trebuie să întoarcă mereu copilul. Eu am avut mereu discuții cu Carla referitoare la aria «ce e de făcut în viață», i-am dat mereu sfaturi, dar niciodată nu am obligat-o să facă anumite lucruri.
Ea singură a luat decizia de a face într-un fel sau altul, dar îndrumată de mine și, de fiecare dată, a luat decizia cea mai bună. Autoritatea nu trebuie să lipsească din educația unui copil. Poți fi prietenul copilului tău, dar până la un punct, până când începe terenul părintelui”, a declarat Paula Chirilă, pentru viva.ro.
„Nu ai cum să ții copilul într-un glob de cristal”
Actrița spune că încearcă să o protejeze pe Carla prin comunicare constantă și prin discuții sincere despre realitățile cu care se poate confrunta. În opinia ei, un copil nu poate fi ferit complet de influențele din jur, însă poate fi pregătit să aleagă corect.
„Mereu avem discuții despre tot ceea ce o înconjoară, povestim foarte mult și încerc cumva să o țin departe de tentații. Ea știe că sunt lucruri care vor apărea în jurul ei, eu am pregătit-o, i-am povestit și este pregătită să ia cele mai bune decizii. Nu ai cum să ții copilul într-un glob de cristal și să-l ferești de cei din jur. Inevitabil se va întâlni și cu exemple bune, și cu exemple mai puțin bune, de nedorit. I-am explicat că orice acțiune are și urmări, că există și consecințe ale acțiunilor și că tot ce face poate avea repercusiuni asupra viitorului.
Vreau ca ea să fie conștientă și să aleagă întotdeauna în cunoștință de cauză. Nu o forțez niciodată să facă sau să nu facă un anumit lucru, eu doar îi spun ce se poate întâmpla, cu exemple, cu povești, pilde, așa cum știu eu mai bine. Dacă ar exista un manual al părintelui pentru fiecare întâmplare cu care se poate întâlni un copil în viață, ar fi minunat. Din păcate, acest manual nu există, nimeni nu s-a gândit să scrie așa ceva, aplicat pe cazuri, pentru că exemplele ar fi nenumărate, este foarte greu, așa că eu pot doar să împărtășesc din experiența mea și din tot ce-am acumulat până la vârsta asta, cu bune și cu rele. Și am spus că întotdeauna prefer să știu decât să aflu de la alții”.
