Fiica Roxanei Ciuhulescu a fost operată de urgență! Cum se simte adolescenta după intervenția chirurgicală

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Doar o mamă poate să înțeleagă cel mai bine ce este în sufletul Roxanei Ciuhulescu.  Contactată de Click!, Roxana Ciuhulescu (44 de ani) ne-a declarat că Ana (15 ani) a fost operată ieri, (marți – n.r) de la scolioză severă, iar acum se simte mult mai bine, iar peste o săptămână urmează să o externeze.

„Azi noapte a dormit la Terapie Intensivă, așa e protocolul medical. O doare spatele, dar este o durere asociată cu o febră musculară. Peste o săptămână urmează să o externeze. În toată această perioadă stau cu ea, să fiu eu sigură că este bine”, a declarat, Roxana Ciuhulescu, pentru Click!

Fiica Roxanei Ciuhulescu, probleme de sănătate

De asemenea, pentru că are o legătură foarte apropiată și cu prietenii săi din mediul online, vedeta le-a explicat acestora, în detaliu, prin ce probleme medicale trece acum Ana.

„Cu toate că nu s-a terminat încă acest an, fără doar și poate pot să trag o concluzie despre el: este cel mai încercat an din toată viața mea! Un an în care am trăit emoții și stări cât alții în zece sau cât alții în 100. În 2020, în vremea pandemiei, fiica mea, astăzi în vârsta de 15 ani, a fost diagnosticată cu scolioză toraco-lombară. Cu toate că am făcut toate eforturile pentru a putea scăpa de această problemă, Ana a purtat inclusiv un corset special 24 de ore din 24 și a făcut gimnastică medicală, fizioterapie și alte terapii, problema a continuat să se agraveze până am ajuns la diagnosticul de scolioză severă.

Creșterea rapidă în înălțime și lipsa completă a mișcării din timpul pandemiei - pentru un copil foarte activ care practică balet de la 3 ani și a făcut înot, volei și echitație la viața ei, oprirea bruscă a oricărei activități fizice și-a spus cuvântul. Într-un timp record, scolioza a evoluat de la 36 de grade la 64 de grade, iar viața fiicei mele a ajuns să fie pusă în pericol.

După ani în care ne-am tot chinuit și am trăit cu frica operației, iată că nu am putut-o evita. Vreme de 9 ore, astăzi (marți – nr.) am simțit că nu am aer, că mor și învii, că totul este un vis în culori gri, reci, din care nu mă mai trezesc. Au fost cele mai grele 9 ore din toată viața mea și doar încrederea în Dumnezeu și ruga neîncetată către El m-au întărit”, este mesajul postat de Roxana Ciuhulescu pe pagina sa de Facebook.

Click! spune

Roxana Ciuhulescu este femeia cu cele mai lungi picioare din România. Vedeta are o înălțime de 1,90 dintre care 1,20 măsoară doar picioarele. Aceasta s-a făcut remarcată după ce a făcut parte din mai multe producții TV de succes.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
banner Georgica Cornu
image
actualitate.net
image
actualitate.net