Ion Paladi strânge premii după premii. Ce i s-a întâmplat de curând + ce surprize pregătește fanilor săi: „Sunt emoționat și fericit”

Ion Paladi (39 de ani)  face ce face și reușește mereu să cucerească publicul oriunde se duce. 

Intepretul din Chișinău are o carismă aparte și începe să strângă premii după premii. Așa s-a întâmplat și acum, la începutul lunii septembrie, când îndrăgitul artist a devenit Cetățean de Onoare într-o comună unde a cântat în Iași. Acolo, artistul a interpretat și o piesă în duet cu fina lui de cununie, Cristina Spătar, „Fă Marie cu Bariz”, iar lumea s-a bucurat să-i audă pe nașul și fina, așa ca au încins o horă mare.

Ion Paladi este  recunoscător pentru ceea ce trăiește acum, pentru că s-a zbăut să ajungă unde este și nu are o zi liberă fiind mai mereu plecat de acasă la concerte, deoarece programul încărcat îl ține mereu în priză.

„Sunt emoționat și fericit, pentru că în luna aceasta frumoasă de toamnă, chiar pe 8 septembrie am devenit “Cetățean de Onoare’’ al comunei Țuțora din Județul Iași. O comună frumoasă de pe malul Prutului, cu oameni primitori și calzi, care m-au primit cu atâta bucurie pe scena mare din Țuțora alături de Orchestra Națională „Lăutarii” condusă de Maestrul Nicolae Botgros.

Vreau să mulțumesc și Maestrului Nicolae Botgros, nașului meu Corneliu Botgros, și Orchestrei Naționale de muzică populară „Lăutarii” din Chișinău pentru toată susținerea pe care o am. Mulțumesc și publicului meu minunat și tuturor fanilor mei care îmi sunt alături și-mi îndrăgesc creația”, spune Ion Paladi, care se află deja la al patrulea astfel de titlu.

Sunt onorat că pentru a patra oară în România devin „Cetățean de Onoare” al unei comune. În 2018 am devenit „Cetățean de Onoare” în comuna George Enescu, jud. Botoșani, unde s-a născut marele compozitor, tot în 2018, în comuna Corlățeni, jud. Botoșani, în 2019  - comuna Vorona, Jud. Botoșani și iată că în 2024 și în Județul Iași, comuna Țuțora”, a mai completat artistul originar din Chișinău.

Filmează videoclipuri pe bandă rulantă

Ion Paladi scoate piese pe bandă rulantă și la fel și videoclipuri. Ba chiar de ziua lui, pe 10 octombrie, artistul va lansa primul său videoclip alături de frații lui.

„Vă anunț cu bucurie că am filmat 3 videoclipuri noi și urmează să le lansez în perioada următoare, iar primul videoclip va fi lansat chiar de ziua mea pe 10 octombrie alături de frații mei, Constantin și Petru Paladi. Un cântec dedicat din nou mamei noastre, dar și pentru toate mamele.

Săptămâna aceasta voi filma în premieră un videoclip la o piesă de muzică ușoară intitulată „Mii de stele” într-o colaborare frumoasă cu Alexandru Vdovicenco și Alexandru Gorgos. În următoarele trei luni voi ai avea multe concerte la București, Cluj, Botoșani, Iași, Bacău, dar și Chișinău. Tot în această perioadă voi cânta pentru diaspora noastră frumoasă din Barcelona, Madrid, Paris, Torino, Bologna și Pescara”, ne-a declarat pentru Click! unul dintre cei mai titrați artiști din Chișinău.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
printul william kate middleton jpeg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
Banner Alin Oprea
gheorghe dinica si sotia lui jpg
Pepe a venit cu filmulețe indecente cu Raluca Pastramă la Un Show Păcătos sursa: Antena Stars
banner mihai gainusa  png
banner gabi badalau bianca dragusanu png
dan diaconescu spune ca silviu prigoana a fost omorat webp
banner Anca Badiu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net