Irina Fodor a plecat la „America Express”, încărcată de bagaje! „Avem un an de zile în care am fost departe unul de altul”

#America Express

Emoții mari pentru cuplul Irina-Răzvan Fodor. Cei doi s-au despărțit din nou, marți (22 mai), pentru două luni. Răzvan Fodor și-a condus soția, la aeroport, în zori. Irina a plecat în America, acolo unde va fi gazda noului sezon al show-ului „America Express”, difuzat la Antena 1.

Răzvan Fodor și-a condus soția, în zorii zilei de marți (23 mai), la aeroport. Irina Fodor a plecat în America, încărcată de bagaje.

Prezentatoarea de la Antena 1 va petrece în America de Sud două luni, atât cât durează filmările la noul show „America Express”.

Răzvan Fodor a condus-o pe Irina la aeroport!

Răzvan Fodor a fost foarte emoționat, mai ales că nu este prima dată când îi pleacă soția cu lunile de acasă.

În dimineața asta, mi-am dus franțuzoaica la aeroport și mă mai duc să o iau peste două luni, după ce se termină America Express, sezonul 6.

Una peste alta, făceam un calcul și s-au strâns ceva zile de călătorii și proiecte, și la mine, și la ea: 6 luni de Asia&America Express la ea, 2 luni de Asia Express la mine, încă 2 luni de Chefi fără Limite la ea, așadar, adunat, avem un an de zile în care am fost departe unul de altul, în colțuri diferite de lume.

Partea bună este că ne iubim meseria, că proiectele astea sunt spectaculoase, pline de experiențe și amintiri greu de obținut altfel, dar…tot mi-e dor de ea. Țuca, ai grijă de tine, te aștept acasă!

Baftă concurenților de anul acesta, cea mai bună echipă să câștige! Vă așteptăm cu povești noi din America de Sud!”, a fost mesajul lui Răzvan Fodor, postat pe Instagram, după ce s-a despărțit din nou de soția sa, pe aeroport.

Când pleacă ceilalți concurenți? Iuliana Pepene: „Mai am două zile de făcut bagaje și pa!”

Show-ul „America Express” vine în continuarea „Asia Express” și va fi filmat tot în America Latină, iar Irina Fodor va fi, din nou, în rol de prezentatoare.

Printre vedetele care vor participa în noul sezon se află și copiii Andreei Esca, Alexia şi Aris Eram, care se pare că au fost și cei mai bine remunerați pentru apariția lor în show.

Concurenții vor zbura și ei spre America de Sud peste două zile. Iuliana Pepene, una dintre concurentele de la această ediție, e în focul pregătirilor.

Adevărata probă de America Express a fost colectarea de haine pentru această competiție. După două săptămâni de alergătură, tot cred că am puține haine pentru două luni, pentru că sunt femeie și niciodată nu sunt îndeajuns de multe haine. Este penultima zi, mai am astăzi și mâine și iuhuuu, pa!”, a declarat vedeta, entuziasmată, pe Instagram.

Filmările la noul sezon „America Express” se vor întinde pe parcursul a două luni,  în sudul Columbiei, Ecuador şi Argentina, iar show-ul va debuta pe micile ecrane în luna ianuarie a anului 2024.

Următorul sezon va fi tot America Express. Columbia, sudul Columbiei, partea spre Bolivia, nu e mai safe, din contră. Ecuador și Argentina”, a dezvăluit Mona Segall, la podcast-ul „Fain și Simplu”, găzduit de Mihai Morar.

Echipele de concurenți din sezonul cu numărul 6 „America Express” sunt: Romică Ţociu (actor) şi fiul său, Cătălin Ţociu, Cleopatra Stratan şi Edward Sanda (cântăreţi), Giulia (cântăreaţă) şi soţul ei Vlad Huidu, Sânziana Negru şi Laura Giurcanu (influnceri), Iuliana Pepene (prezentatoarea Observatorului dimineţii) şi Sonia Simionov (jurnalist Antena 3), Ada Galeş (actriţă) şi mama sa, Antoneta, Ionuţ Rusu şi George Tănase (Youtuberi), Iulia Albu (critic de modă) şi iubitul său Mihai Alexandru, Alexia (influencer) și Aris Eram (student).

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Louis fotografie aniversară la 6 ani jpg
image
image
image
image
image
image
cub alex dobrescu png
image png
delia budeanu colaj arhiva jpg
WhatsApp Image 2024 04 23 at 17 33 01 jpeg
image png
cub cristina siscanu png
banner shelly png
banner vica blochina png
image
actualitate.net
image
actualitate.net