Irina Gologan se destăinuie! I-am aflat secretele prezentatoarei TV: „ Fac totul cu pasiune”

Prezintă jurnalele de ştiri de dimineaţă, la Prima TV, şi iubeşte la nebunie televiziunea. Irina Gologan este una dintre cele mai pasionate prezentatoare tv.

Irina Gologan  prezintă jurnalul  Focus de la ora  08.00, la Prima TV. foto: ADRIAN STOICOVICIU
Irina Gologan prezintă jurnalul Focus de la ora 08.00, la Prima TV. foto: ADRIAN STOICOVICIU

“Meseria îmi dă satisfacţie, familia mă împlineşte”, aceasta este fraza care o reprezintă, probabil, cel mai mult. Pentru că îi place să dea ce e mai bun din ea pe ambele “fronturi”. 

Bine te-am regăsit. Ce mai prezinţi acum?

Am fost şi voi fi o matinală convinsă, aşa că şi acum tot ştirile de dimineaţă le prezint. Am rămas pe acest tronson, îmi place foarte mult, pentru că se potriveşte perfect cu stilul meu. Aşadar, de luni până vineri, sunt la Focus 8. O săptămână vă întâlniţi cu mine şi una cu Daniel Osmanovici.

Ce îţi place cel mai mult la jobul tău?

Că niciodată nu mă plictisesc, dar şi că, în acelaşi timp, îmi pot aranja treburile astfel încât să am timp de tot şi pentru toate. Nu prea mă înţeleg bine cu neprevăzutul şi tocmai de aceea am o rutină de la care nu mă abat şi o ordine a lucrurilor bine pusă la punct. Şi, ca o glumă, îmi place că la ora 05.00 dimineaţa şoseaua e a mea şi că acest program, care pentru alţii poate părea infernal, mă scapă de ore pierdute în trafic, de nervi şi de tot felul de frustrări.

Care e cea mai mare satisfacţie pe care ţi-o aduce munca în televiziune?

Îmi place să cred că noi, jurnaliştii din Prima TV, schimbăm ceva în bine zilnic. Fie că vorbim despre idei, mentalităţi, concepţii sau poate chiar fapte. Iar asta e magic. Şi faptul că îmi pot face meseria necenzurat! Ceea ce, din păcate, e tot mai rar...

Dar viaţa de familie?

Dacă meseria îmi dă satisfacţie, familia mă împlineşte. Uite, de exemplu, aproape în fiecare zi îmi iau fetele de la şcoală. Ei bine, acel moment în care le văd zâmbind, de după gardul şcolii, mă umple de bucurie. Uiţi şi de oboseală, şi de tot. Realizez cât sunt de binecuvântată pentru faptul că mi-a fost îngăduit să am doi copii sănătoşi şi un om care îmi este alături necondiţionat, soţul meu, Sorin.

image

Unde ai petrecut cea mai recentă vacanţă?

În Egipt. Şi, pentru că tocmai spuneam că sunt recunoscătoare pentru momentele cu familia, trebuie să precizez faptul că, cel puţin o dată pe an, plecăm undeva doar noi patru. Fără prieteni, fără rude, doar noi. Face bine la conectare. Mai fusesem în Egipt, pentru că, în general, alegem destinaţii care să fie potrivite şi pentru fete. Anul acesta ne-am plimbat cu submarinul şi am admirat peştii şi, tot ca o noutate, am călărit căluţii pe malul mării. Asta chiar a fost o experienţă frumoasă. Şi, chiar acum, în timp ce răspund la întrebări, mă pregătesc de o minivacanţă, de data aceasta în România, mai precis în Bucovina. Acum vom merge cu prietenii, sau, mai bine spus, cu prietenele mele din şcoala generală şi cu familiile lor. Am reuşit să ne strângem din toate colţurile ţării şi lumii. Abia aştept!

Care sunt pasiunile care te definesc?

Din când în când pictez, dar e adevărat că nu am mai făcut asta de câteva luni bune. În rest, cam tot ceea ce fac e din şi despre pasiune. Sunt omul care, atunci când simte că lipseşte pasiunea, dă pagina şi o ia de la capăt.

Poţi dezvălui un secret despre tine? 

Îţi spun ceva ruşinos: nu ştiu să înot! Şi, bonus, uite încă un secret despre mine: în ultima vreme am dezvoltat o obsesie pentru curăţenia din casă: mă relaxez făcând curăţenie. O fi vârsta...

Ce sfat ai da unei tinere care şi-ar dori o carieră în televiziune?

Să vadă, în primul rând, ce stă în spatele dorinţei. Eu am mai spus asta: cariera în televiziune nu înseamnă doar prompter, make up, pupitrul ştirilor şi o rochie drăguţă. În spate sunt ani de muncă şi multe sacrificii. Televiziunea nu ţine seama de weekenduri, de sărbători. Aici mereu cineva munceşte, mereu e o tură la serviciu, pe baricade. Aşa că, în primul rând, asta ar trebui să facă cei care îşi doresc această carieră: să se asigure că ştiu despre ce este vorba.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net