Isabela, soția lui Daniel Onoriu, declarații scandaloase: „A dus-o acasă, în patul nostru!”

#Exclusiv Click!

Isabela Onoriu, soția lui Daniel Onoriu, s-a confruntat recent cu o situație nu tocmai plăcută sufletului său. Click! a obținut în exclusivitate declarații scandaloase despre cea care i-a luat locul în patul și inima fostului ei partener de viață, cu care e în proces de divorț.

Isabela, declarații despre întâlnirea spontată cu Daniel Onoriu

După o relație de șase ani de iubire, Daniel și Isabela Onoriu își spun adio! Aflați cu actele de divorț pe masă, iată că încă mai există sentimente, atât de-o parte, cât și de cealaltă.

Fosta parteneră de viață a campionului la motociclism a povestit pentru Click! despre momentul în care a dat nas în nas la supermarket cu Daniel Onoriu, care era însoțit femeia care i-a luat locul la puțin timp după separare. 

 „Acum două zile am fost într-un supermarket și la două minune, în spatele meu, în același magazin, apare Daniel cu actuala sa iubită. Nu am avut niciun sentiment, nici de furie, nici de nimic, mi-am văzut de cumpărăturile mele și am plecat.

Nu a interacționat deloc cu mine. Am auzit când i-a zis tipei respective <uite-o pe Isabela> și ea tot trăgea de el și îi zicea <hai să mergem>. Știu că este o tipă din Canada de vreo 43-44 de ani, de vârsta lui.

Vreau să mai spun și că după ce el a insistat să ne împăcam, la o săptămână distanță, s-a întâlnit cu ea. Am auzit de la persoane care au fost în cercul nostru de prieteni că a dus-o deja în apartamentul unde am locuit noi doi, în patul nostru. Am înțeles și că au făcut mâncare împreună, i-a făcut deja și cunoștință cu mama lui. Nu îmi pare rău de această situație. Eu cred că el a vrut să mă facă geloasă, dar nu i-a ieșit. Omul aruncă cu ce are în suflet: unul cu bunătate, cu răutate”, a declarat Isabela Onoriu, pentru Click!.

Vezi si: Daniel Onoriu și Isabela s-au despărțit: «Nu mă iubește femeia asta!»

Isabela Onoriu divorțează de Daniel! 

Deși i-a fost alături în cele mai grele momente, Isabela este decisă, iar despărțirea în acte este doar la un pas. După ce a stat 55 de zile în comă și a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-a pus pe picioare, Daniel Onoriu și soția lui s-au despărțit.

„Eu am depus actele la Judecătoria Sectorului 1, am vrut la notar, dar el a dorit la Judecătorie. Probabil să mai tărăgăneze această situație. Eu sunt decisă, divorțez! Asta este, mergem în instanță până la urmă. Cred că o să se termine destul de repede divorțul. Am suficiente dovezi la mână. Mai ales că acum el are și o relație.”, a mai spus, pentru Click!, Isabela Onoriu.

Motivul pentru care Daniel Onoriu și Isabela Onoriu s-au despărțit este pasiunea pentru curse, mai exact faptul că fostul pilot a dorit să reia acest sport periculos pentru sănătatea lui.

„Motivul divorțului este faptul că el a vrut să se reapuce de curse iar eu m-am opus. El nu este vindecat și nu este recuperat psihic și am pus stop. Daniel nu mai are 25-30 de ani să mai facă curse. Fiecare are perioada sa de glorie.”, a declarat Isabela Onoriu, pentru Click!.

Isabela Onoriu a conchis seria declarațiilor exclusive pentru Click! cu faptul că acum se află într-un punct foarte bun al vieții sale, în ciuda situației.  „Eu sunt foarte liniștită acum, mă regăsesc eu cu mine. Ies cu fetele, ies în parc, citesc. Pe 1 septembrie ne-am separat. M-am mutat într-un apartament. Când am plecat de la Daniel am stat doar câteva zile la tatăl lui, m-am înțeles de minune cu el. Chiar am vorbit despre motivul separării noastre și el a reușit să mă înțeleagă foarte bine”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!         

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net