Lora, în lacrimi de ziua mamei sale. Mesajul sfâșietor publicat de artistă
Zi plină de emoții pentru Lora. Astăzi ar fi trebuit să fie o zi de sărbătoare în familia artistei, însă, în locul bucuriei, cântăreața își amintește cu durere de mama sa. Cu ocazia zilei de naștere a celei care i-a dat viață, Lora a publicat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant, în care vorbește despre dorul pe care îl simte și astăzi.

Mihaela Petrescu s-a stins din viață în anul 2020, după o luptă grea cu cancerul. Pierderea mamei a reprezentat una dintre cele mai mari lovituri din viața Lorei, iar artista mărturisește că, nici după atâția ani, nu a reușit să se împace cu lipsa ei.
Lora, mesaj emoționant în ziua în care mama sa și-ar fi serbat ziua de naștere
Marți, 21 iulie 2026, de ziua în care mama sa ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea, Lora i-a dedicat un mesaj de suflet, însoțit de o fotografie din tinerețea acesteia.
„Azi ar fi fost ziua ei. Femeia incredibilă care m-a adus în această lume și m-a învățat la ce să fiu atentă când navighez prin ea. Rareori trece o zi fără să-mi imaginez cum ar fi fost dacă aș mai fi avut-o alături. Deseori sunt un copil care ar vrea să «comande» lumii să-mi fie mamă. E ceva în mine care respinge lipsa iubirii din oameni și ceva care mă obligă s-o accept. Deschisă și închisă în același timp, fericită și tristă, idealistă și pragmatică, aici și niciunde.”

Ce s-a întâmplat cu tatăl cântăreței
Cu mult înainte de a trece prin drama pierderii mamei sale, Lora a rămas fără tată încă de la vârsta de patru ani. Bărbatul, un respectat chirurg, și-a pierdut viața în urma unui accident de mașină, iar de atunci mama ei a făcut tot posibilul să îi ofere o copilărie frumoasă și să nu îi lipsească nimic.
Rămasă astăzi fără ambii părinți, Lora a vorbit de-a lungul timpului despre golul lăsat de dispariția tatălui său și despre eforturile pe care mama sa le-a făcut pentru a o crește singură. Artista a mărturisit că lipsa tatălui a marcat-o profund, însă dragostea și sacrificiile mamei au ajutat-o să meargă mai departe.
„Tatăl meu, care a fost doctor specialist chirurg urolog, renumit în Moldova, și-a dorit foarte tare să cânt. Eu l-am pierdut pe tata când aveam patru ani și atunci nu am foarte multe amintiri cu el și nu știu ce și-ar fi dorit mai departe de la mine pe parcursul vieții. Dar țin minte că nu existau musafiri să ne treacă pragul fără să nu mă vadă cocoțată pe ceva, cu aprinzătorul de la aragaz sau cu te miri ce în mână și să cânt. Să-i binedispun pe invitați. Să spunem că în copilărie am fost susținută”, povestea Lora.



































