Magda Catone respectă cu sfințenie anumite tradiții de sărbători. Ce face actrița în fiecare an, de Crăciun: „S-a predat ștafeta”
Îndrăgita actriță Magda Catone (66 de ani) și-a amintit cu drag de sărbătorile din copilărie și despre tradițiile pe care le respectă chiar și în prezent. Vedeta are amintiri frumoase de Crăciun și descrie cu emoție această sărbătoare.
Anul 2024 a fost încărcat pentru Magda Catone, deoarece actrița și-a petrecut majoritatea timpului pe scena teatrului, dar și pe micile ecrane. A avut apariții de neuitat în două seriale difuzate la Antena 1, iar la trecerea dintre ani va apărea în „Revelionul cel neBUN. Duelul Starurilor”, unde va susține un moment unic.
Magda Catone, despre tradițiile de sărbători în copilărie
Recent, în cadrul unui interviu, faimoasa actriță a vorbit despre sărbătorile de iarnă și despre cum erau tradițiile în copilărie.
„Acasă cu părinții, cu sarmalele aburind pe masă, cu cozonacii care miroseau și din casa noastră și de la vecini și, cum se spune, mirosea a sarmale peste munții Carpați”, a povestit Magda Catone despre cum arăta Crăciunul în copilăria sa, potrivit Viva.
Cât despre tradițiile pe care le respectă de Crăciun, Magda Catone spune că merge la biserică, ba chiar și la colindat.
„Mersul la biserică, colindatul în Ajun, cu copiii prietenilor mei, mai demult chiar și cu copilul meu, dar acum s-a predat ștafeta pentru cei mai mici”, a mai spus actrița pentru sursa citată.
Pentru Anul Nou, actrița nu și-a făcut prea multe planuri, însă speră să plece într-o vacanță.
„Da, e firesc. Toată lumea plănuiește ceva pentru Noul An și cel mai mult mă gândesc la vacanțe”, a adăugat ea.
De asemenea, Magda Catone a ținut să transmită și un mesaj pentru cei de acasă. Vedeta le-a făcut câteva urări la final de an și a subliniat că trebuie să fie optimiști, pentru ca 2025 să fie un an mai bun.
„La mulți ani, sănătate, voie bună, sus să aveți inimile și puneți nou și bun început anului 2025!”, a conchis Magda Catone.