Mircea Badea a recunoscut totul! Cu cine votează în turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai: „Motivele sunt...”

Pe 18 mai, cetățenii își vor alege noul președinte, iar competiția electorală se anunță extrem de strânsă. În timp ce o parte dintre alegători încă își cântăresc opțiunile, realizatorul TV Mircea Badea și-a exprimat deja clar preferința în ceea ce privește votul.

Mircea Badea
Mircea Badea

Mircea Badea nu va vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai

Alegerile prezidențiale din acest an au stârnit numeroase controverse și dezbateri în rândul electoratului român. Duminică, 18 mai, cetățenii sunt chemați la urne pentru a-și alege noul președinte, însă pentru mulți dintre ei, decizia nu este una ușoară. Opiniile sunt puternic polarizate: unii aleg să-l susțină pe Nicușor Dan, alții îl preferă pe George Simion, iar o a treia categorie optează pentru neprezentarea la vot.

În această din urmă tabără se află și realizatorul TV Mircea Badea. Acesta a anunțat public că nu va participa la scrutinul de duminică, motivând că niciunul dintre candidații înscriși în cursa prezidențială nu îl convinge că merită încrederea sa. Potrivit declarațiilor sale, actuala ofertă electorală nu se ridică la nivelul așteptărilor pe care le are de la un viitor președinte al României.

„Eu nu mă duc la vot. Nu votez nici cu Nicușor Dan, nici cu George Simion. N-am fost nici în precedentele tururi. N-am cum să votez cu George Simion, din toate motivele pe care le consider corecte. Unele dintre ele sunt comune cu cele ale vocilor patetice sau isteroide din spațiul public.

Nu mă refer la așa zisele motive privind ieșirea din UE sau întoarcerea în comunism. În niciun caz, ci la altele care țin de comportamentul lui George Simion. Nu-l consider adecvat funcției de președinte de țară. Cel puțin, deocamdată, nu-l consider. Dar, oricum, eu nu votez”, a spus Mircea Badea la Antena 3 CNN

Ce spune prezentatorul TV despre Nicușor Dan

Deși au existat speculații că Mircea Badea l-ar putea susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale, realizatorul TV a infirmat această ipoteză. Acesta a declarat că nici candidatul Nicușor Dan nu îi inspiră încredere, motiv pentru care a ales să nu participe la votul din 18 mai.

„Nici pe Nicușor Dan nu-l consider adecvat pentru funcția de președinte. Ca atare, nu votez pe nimeni. La Nicușor Dan motivele sunt mai diverse decât la George Simion. (…) Nu mă voi alinia niciodată la uriașul aparat și mecanism care, la alegerile prezidențiale, mai ales în turul doi, începe să se manifeste”, a mai precizat prezentatorul TV. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
George Motoi Studiourile Buftea jpg
Gheorghe Turda, foto Facebook jpg
banner marina almasan jpg
Vasilica Tastaman (captură tv) jpeg
Elena Udrea și Adrian Alexandrov nu pleacă de acasă fără ea  Cine e femeia care îi însoțește peste tot jpg
Medeea Marinescu, alaturi de bunica ei la intrarea in platourile de la Buftea Foto Arhiva personalajpeg
banner florin piersic angela similiea jpg
mihai constantinescu probleme de sanatate jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net