Mirela Retegan are în luna iulie o "relație specială" cu polițiștii! Tanti Prezentatoarea de la Gașca Zurli a fost penalizată cu 4 puncte
Mirela Retegan (53 de ani) bate țara în lung și în lat cu evenimentele pe care le are cu Gașca Zurli. În ciuda programului încărcat pe care îl are, Tanti Prezentatoarea a bifat deja și o vacanță în Grecia dar și alte câteva zile e relaxare în România.
Mirela Retegan merge mult cu mașina iar în luna iulie a recunoscut că s-a intersectat mai des cu polițiștii cu care a ajuns să spună că are deja o relație mai "specială". De ce? Pentru că a fost atenționată de două ori ba că nu a parcat regulamentar ba că a depășit viteza legală într-o localitate, așa că s-a ales cu patru puncte de penalizare rutieră. Și a povestit asta chiar ea, în stilul său caracteristic care reprezintă un adevărat deliciu pentru cei care o urmăresc.
"Se pare că luna asta am o relație specială cu polițiștii. Pe drumurile patriei, adevărul e că și circul, un echipaj de poliție mă trage pe dreapta. Văd camera mobilă și întreb:"Cât aveam la oră?". "83, răspunde polițistul". "Și care e problema?". "Că sunteți în localitate", zice omu. "Care localitate, că n-am văzut demult o casă, zic eu zâmbind în timp ce îi dau actele", spune Retegan.
"Îmi ia buletinul, carnetul, talon, citește numele și zice:"Sunteți chiar doamna Mirela Retegan?". "Chiar ea sunt, răspund eu". "Doamna Mirela, mă bucur mult să vă întâlnesc personal". "Ne uităm unul la altul și eu răspund râzând deja: Eu ce să zic acum, că și eu mă bucur să vă întâlnesc?!Am râs amândoi, a făcut procesul verbal, 4 puncte, alea, alea dar măcar am avut parte de o întâlnire memorabilă pentru amândoi.Dacă o țin în ritmul ăsta , o să am multe cunoștințe noi și mai puțin un carnet", a mai povestit Mirela Retegan pe rețelele de socializare.Și tot vedeta a mărturisit că înainte de acest eveniment a mai trecut ca prin urechile acului "pe lângă o amendă zdravănă. Din cauza unei parcări. Mă grăbeam, știam că stau puțin așa că am lăsat mășina pe un loc al unei proprietăți. Proprietarul a chemat Poliția. Oamenii au venit să-și facă treaba. Mi-am cerut scuze proprietarului, care nu se aștepta la cineva pregătit să-și asume fapta. Așteptam procesul verbal, resemnată și grăbită, deja în întârziere.Polițiștii m-au legitimat, mi-au prezentat “fapta”’ și… aici începe surpriza. Atitudinea lor era una foarte serioasă și chiar “ușor supărată”, iar Mirela Retegan căzuse deja pe gânduri.
„M-au lăsat să fierb și apoi unul dintre ei zice: cum să o amendez eu pe Tanti Prezentatoarea când copilul meu a fost a spectacolul gratuit dedicat copiilor cu autism. Celălalt (care părea și mai dur): “Tanti Prezentatoarea mai țineți minte că acum 8 ani ne-am întâlnit în parcarea unde aveați birourile și v-am spus că e ziua fetei mele?! Și mi-ați dat un poster pe care i-ați scris o urare. Am fost eroul ei”. Abia am așteptat să urc în mașină să pot să plâng. Era mai ușor să iau amendă. Mă emoționează foarte tare aceste întâlniri, cu părinți pentru care eu nu consider că am făcut ceva. Iar când mi se întoarce câte o faptă bună , o iau că pe un semn că sunt pe drumul corect", a tras concluzia Mirela Retegan care bucură sufletele a mii și mii de copii și părinți prin spectacolele cu care se prezintă în fața tuturor, cu Gașca Zurli și toate personajele pe care le-a creat de-a lungul timpului.
Relaxare în inima Olteniei
Pentru că mai are câteva zile de liniște și relaxare, Mirela Retegan s-a recreat la țară, într-un retreat din inima Olteniei, trăind acolo o experiență de care avea nevoie. În rest, Tanti Prezentatoarea adoră să petreacă zile alături de Maya, fiica ei, căci cele două, mama și fiica sunt foarte bune prietene, se înțeleg de minune, merg la film împreună și la înghețată, mai ales acum, când vacanța și timpul le permite să facă asta.