Serghei Mizil a spus cât primește pensie în fiecare lună: „Toată ziua stau în vacanță”
Serghei Mizil se apropie de vârsta de 73 de ani și spune că viața de pensionar nu seamănă deloc cu imaginea clasică pe care o avem despre această perioadă. Fostul om de afaceri profită din plin de timpul liber și recunoaște că preferă vacanțele, distracția și zilele petrecute la malul mării în locul activităților liniștite de care se bucură, de obicei, pensionarii.

Serghei Mizil se pregătește să împlinească 73 de ani la sfârșitul acestei luni și spune că perioada de după pensionare nu seamănă deloc cu imaginea clasică a unui pensionar. Deși susține că primește lunar o sumă mică de la stat, fostul om de afaceri spune că își petrece timpul în vacanță și se bucură din plin de viață.
Mamaia este una dintre destinațiile sale preferate, iar sezonul estival îl găsește, potrivit propriilor declarații, mai degrabă la mare decât în parc, la o partidă de șah sau table.
Serghei Mizil, pensionar cu „reședință” la Mamaia
Fostul om de afaceri a povestit cu umor despre stilul său de viață și despre pensia pe care o primește în fiecare lună. Serghei Mizil spune că suma nu îi schimbă însă modul în care își petrece timpul.
„Toată ziua stau în vacanță. Sunt peste tot că sunt la pensie. Sunt pensionar. Am pensie 1.200 de lei. Destinația mea preferată este Mamaia. Păi, stau acolo. Am plaja mea, stau vizavi acolo și fac mese cu porci, grătare. Ce scoici? Mâncăm porci, brânză, miei”, a povestit în stilul caracteristic pentru libertatea.ro.
Serghei Mizil este cunoscut pentru aparițiile sale excentrice și pentru poveștile despre stilul de viață pe care l-a dus de-a lungul anilor. Iar participarea la „Asia Express” a arătat că nu este neapărat dependent de confortul cu care s-ar putea obișnui cineva care duce o viață fără prea multe lipsuri.
Cum s-a descurcat Serghei Mizil la „Asia Express”
În timpul competiției „Asia Express”, cazarea și condițiile de pe traseu au reprezentat una dintre provocările importante pentru concurenți. Serghei Mizil spune însă că nu a considerat această parte a experienței atât de dificilă, fiind obișnuit cu situații mult mai complicate.
În timp ce alți participanți au vorbit despre oboseală și despre dificultatea de a găsi un loc unde să doarmă, acesta susține că experiențele sale de viață l-au făcut să privească lucrurile diferit.
„Cazarea este cea mai grea pentru că ești obosit și dacă nu găsești cazare, mergi ore întregi cu rucsacul ăla în spate, cu toate alea și dacă nimerești nasol este greu. Eu sincer nu am avut treabă cu cazarea. Prin ce am trecut eu în viață asta era floare la ureche. Am rupt batalioane disciplinare, am rupt toate nenorocirile”, a mai declarat Serghei Mizil.


































