„Vacanța de vară întotdeauna mi s-a părut mică”. Ce proiecte pregătește artista Corina Chiriac pentru următoarea perioadă

Îndrăgita solistă este foarte activă și acest lucru se vede pe rețelele de socializare, căci Corina Chiriac (73 de ani) își ține la curent urmăritorii cu tot ceea ce face. Prin urmare, am fost curioși să aflăm ce planuri are artista pentru ultimele săptămâni din vara anului 2023.

Corina Chiriac are mereu surprize pentru fanii ei
Corina Chiriac are mereu surprize pentru fanii ei

Corina Chiriac nu stă locului! Este angrenată în multe proiecte, lucru care o face cât se poate de fericită. 

„Mulțumesc de întrebare, sunt bine și mă bucur de o vară încărcată. Din fericire, sunt prietenă cu anotimpul cald, chiar dacă vara asta a fost exagerat de cald! Am iubit întotdeauna marea și am cântat ani la rând pe Litoral, în vremurile când exista Teatrul Fantazio din Constanța și jucam alături de Jean Constantin, de Dan Spătaru, de Cornel Constantiniu, de Angela, Mirabela și toată generația noastră.

Apropos de caniculă, eu și colegii din generația mea, am activat și verile și iernile înainte de 89; probabil că ne-am călit sau pur și simplu am învățat să ne îngrijim funcție de anotimp, pentru a face față la angajamentele luate. Apropos de activitate, am primit cu bucurie invitația teatrului Constantin Tănase din București, din partea domnului Vasile Muraru, directorul Teatrului de a participa la spectacolul „Ce Mică e Vacanța Mare” și până acum am avut deja 3 spectacole la Grădina Teatrului de vară din Parcul Herăstrău”, ne-a declarat Corina Chiriac.

Corina Chiriac, alături de regizorul Cezar Ghioca
Corina Chiriac, alături de regizorul Cezar Ghioca

Corina Chiriac așteaptă cu nerăbdare ziua de sâmbătă, 29 iulie, moment în care va susține un recital alături de orchestra Teatrului Tănase dirijată de compozitorul Dan Dimitriu.

Corina Chiriac: „Vacanța de vară întotdeauna mi s-a părut mică”

„În ciuda căldurii și a faptului că mulți bucureșteni au plecat deja în vacanță, grădina a fost plină. Aștept cu entuziasm ziua de sâmbătă 29 iulie, pentru a susține încă un recital alături de orchestra Teatrului Tănase dirijată de colegul meu, compozitorul Dan Dimitriu și de întreaga distribuție. Acesta va fi ultimul spectacol din stagiunea estivală a anului 2023 a Teatrului iar noi, colaboratorii continuăm să lucrăm mai departe.

Apoi, în August călătoresc la Iași, deschid cu un recital Festivalul intitulat „Serile Filmului Românesc” și susțin un spectacol separat, la Ateneul din Iași, cu prezentarea cărții mele de amintiri „Minuni Trăite” publicată la Editura Școala Ardeleană, carte pe care o prezint în mai toate orașele unde sunt invitată să concertez. Apoi, vine luna Septembrie...și așa mai departe...Vorba cântecului, vacanța de vară întotdeauna mi s-a părut mică deși, născută toamna, mă bucur de frumosul anotimp când încep frunzele să ruginească și voi călători sper alte destinații

Mulțumesc bunului Dumnezeu că pot onora invitații legate de activitatea artistică, pregătesc o conferință în cadrul unui eveniment dedicat industriei de impresariat artistic...adun idei pentru o carte nouă pe care am de gând să o prezint publicului când va fi gata...și mă bucur de prieteni, de zile pe care mi le fac frumoase, de pisoii și de porumbeii din cartier care au și ei nevoie de apă proaspătă! Vă doresc tuturor numai bine !”, ne-a mărturisit, în exclusivitate, Corina Chiriac.

Corina Chiriac va concerta în spectacolul „Ce mică e Vacanța Mare”
Corina Chiriac va concerta în spectacolul „Ce mică e Vacanța Mare”

Ce pregătește Corina Chiriac în luna septembrie?

Corina Chiriac, una dintre legendele muzicii românești, va urca în septembrie pe scena celui mai important eveniment din industria muzicală - Mastering The Music Business. Aceasta va sta de vorbă cu Dan Fințescu, unul dintre organizatorii MMB și moderatorul principal al evenimentului, cu care va povesti despre cei 50 de ani de carieră, despre momentele definitorii, despre decizii, inspirație și dificultăți, despre succes și lumea artistică a anilor trecuți.

Corina Chiriac, una dintre solistele de mare succes din muzica ușoară din anii ’70 până în prezent, a declarat „mă bucur nespus că după o carieră de mai bine de 5 decenii, cu suișuri și coborâșuri, am ocazia să împărtășesc cu generația nouă de artiști tot ce am învățat în acest timp. Este o onoare pentru mine să fiu alături de oameni atât de valoroși și o bucurie să cunosc profesioniști din întreaga lume cu care am atât de multe lucruri în comun, mai ales pasiunea pentru muzică și industrie în general. Artiștii actuali sunt extrem de norocoși să poată participa la un eveniment ca Mastering The Music Business unde pot fura din experiența celor trecuți prin viața de artist și pot învăța de la cei mai buni.”

Corina Chiriac e foarte activă
Corina Chiriac e foarte activă

Corina Chiriac și-a început cariera în 1970, după ce a participat la competiția televizată „Steaua fără Nume”, unde a obținut marele trofeu. De atunci și până în prezent aceasta a fost activă pe scena publică ca solistă vocală, actriță, producătoare de radio și emisiuni TV. Artista a fost și printre colaboratorii permanenți ai industriei filmului și instituțiilor de cultură din țară, televiziuni sau posturi publice de radio, precum și case de discuri sau publicații media importante.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
irina loghin colaj facebook jpg
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image
actualitate.net
image
actualitate.net