Gestul lui Vasile Muraru și al soției sale după decesul lui Alexandru Arșinel

#Exclusiv Click!

Vasile Muraru (66 de ani) și Alexandru Arșinel au avut o prietenie și o colaborare de nota zece! Actorul ne-a dezvăluit că are grijă atât el, cât și familia regretatului actor să-l pomenească în mod continuu de la momentul trecerii în neființă.

Data de 29 septembrie 2022 este însemnată în calendarul la Teatrului Național de „Revistă Constantin Tănase” cu cruce neagră. Asta din cauză că Alexandru Arșinel, în urma problemelor de sănătate pe care le avea de ani de zile, a încetat din viață la vârsta de 83 de ani. 

„Nu a fost uitat Alexandru Arșinel! I-am făcut pomană de 40 de zile cu băieții, cu nurorile plus alte persoane prezente care au mai fost acolo. Am fost la Cimitirul Bellu, pentru că acolo a fost totul. Dumnezeu să îl ierte! Noi ne ocupăm de sufletul lui. Am fost cu soția și pe la mănăstiri unde i-am plătit slujbe. Este și normal ca toată lumea să aibă grijă de sufletul lui, Alexandru Arșinel a fost o valoare nu numai ca și artist. El s-a luptat pentru tagma actoricească, pentru meseria asta și pentru calitatea actului artistic.”, a declarat Vasile Muraru, pentru Click!

Vasile Muraru: „Nu cred că a murit!”

De asemenea, directorul Teatrului de “Revistă Constantin Tănase” ne-a mai mărturisit că nu îi vine să creadă cu Alexandru Arșinel nu mai este printre noi. Mai ales, când merge în cabina, de la teatru, și se uită în stânga și în dreapta și vede că nu mai este nimeni lângă el și este prea multă liniște.

„Îmi este dor de Alexandru, normal. Cum să nu îți fie dor de el? Nici nu îmi vine să cred că nu mai este printre noi. M-am ocupat de înmormântare, m-am dus la pomana de 40 de zile, m-am dus unde m-am dus și tot nu cred că a murit. Alexandru Arșinel era pus mereu pe șotii, pe glume, nu putea să stea. A fost generația lor de oameni veseli, să facă tot felul de șotii, de glume.”, a mai spus Vasile Muraru pentru Click!

Vasile Muraru, mic “altar” pentru artiști

Actorul ne-a mai dezvăluit că este decis, împreună cu alți colegi de la Teatrul de „Revistă Constantin Tănase”, să facă un mic colț de Rai în memoria tuturor actorilor care au lucrat pentru această instituție de stat.

„O să facem un muzeu al teatrului, am mai vorbit și cu nepoata doamnei Stela de acest lucru. Ea o să ne mai dea niște rochii, ne mai dă ce mai are pe acasă de la doamna Stela și ce mai avem de la domnul Nae, de la Cristina (n.r – Stamate) și o să le facem un loc special dedicat lor. În cabina lui Alexandru Arșinel am rămas numai eu.”, a conchis pentru Click! Vasile Muraru.

Click! spune

Alexandru Arșinel și Vasile Muraru au lucrat ani de zile împreună, însă după ce a murit Stela Popescu, la un an distanță, regretatul actor anunța că se retrage de la sefia Teatrului de “Revistă Constantin Tănase”, așa că locul său a fost ocupat, la începutul anului 2019, de către Vasile Muraru, care atunci era director adjunct al instuţiei aflate în subordinea Primăriei Capitalei.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net