Violeta Bănică și iubitul, relație la distanță. Ce s-a întâmplat cu cei doi îndrăgostiți
Violeta Bănică trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu un tânăr pe nume George. Relația lor durează de mai bine de un an de zile și pare să evolueze frumos. Pe cei doi tineri nu îi leagă doar dragostea, ci și planurile de viitor pe care le au împreună. Chiar dacă acum distanța îi separă, nu este un impediment în calea iubirii lor.

Iubitul fiicei Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică Jr. a ales să plece la studii în străinătate. George se află deja în America, acolo unde va merge curând și Violeta, ea fiind acceptată la studii peste hotare.
„Sunt extrem de fericită alături de el și avem o relație plină de iubire”
Violeta Bănică a oferit un interviu amplu în care a explicat cum l-a cunoscut pe George și ce anume a atras-o la el. Tânăra mărturisește că înainte de a fi iubiți au fost colegi de școală. De asemenea, a menționat că George nu este pasionat de jurnalism și comunicare, așa cum se credea, ci de inginerie mecanică și aerospațială.
„Eu și George ne-am cunoscut la școală, am fost colegi, și cu un pic de noroc am ajuns în prezent. Sunt extrem de fericită alături de el și avem o relație plină de iubire, pe care o prețuiesc enorm. George este pasionat de inginerie mecanică și aerospațială, nu de jurnalism, deși presa a susținut această idee. Mai mult de atât nu am să spun, fiindcă țin foarte mult la intimitatea mea când vine vorba despre viața personală, dar vă mulțumesc pentru suportul moral pe care mi-l oferiți în legătură cu relația mea.”, a spus fiica Andreei Marin, într-un interviu viva.ro.
Cum a fost cucerită de George
Violeta și George și-au afișat relația în mediul online după câteva luni de la începerea ei. Deseori tânăra își surprinde fanii cu fotografii romantice, ceea ce denotă faptul că lucrurile merg în direcția bună pentru ei.
A fost cucerită de bunătatea și inteligența băiatului, lucru pe care îl pot confirma și părinții Violetei, după cum ea declară. Nu consideră distanța un impediment în calea relației lor, mai ales că în scurt timp ea va pleca la studii în America, acolo unde deja se află iubitul ei.
„Din primul moment mi-au atras atenția bunătatea și inteligența lui. Pot zice că este un om rar, de care n-ai cum să nu te îndrăgostești, lucru pe care îl pot confirma și părinții mei. Cred că el ar zice că primul lucru pe care nu și l-a putut scoate din minte au fost ochii mei, fiind „atât de albaștri. Legat de distanță, George s-a mutat în America anul acesta, la studii, deci în momentul în care plec, de fapt, ne reunim. Așa că nu, din experiență vă spun, distanța nu este un impediment când iubești pe cineva cu adevărat.”, a conchis Violeta Bănică, pentru sursa amintită.