Așteptarea a luat sfârșit! Când ar urma să anunțe SUA ridicarea vizelor pentru români

Pe data de 15 octombrie, autorităţile din SUA ar urma să anunţe o decizie privind ridicarea vizelor pentru români. Măsura ar putea intra în vigoare de anul viitor. Accederea României în programul Visa Waiver reprezintă intrarea într-o stare de normalitate, spun oficialii. Amintim că Visa Waiver este un program al Statelor Unite care permite cetățenilor anumitor țări să călătorească în SUA pentru turism, afaceri sau tranzit pentru o perioadă de până la 90 de zile fără a obține o viză.

Foto: Pixabay.com
Foto: Pixabay.com

"Decizia de a călători în Statele Unite fără vize"

Lansăm astăzi campania "Calificăm România" şi ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în Programul Visa Waiver, având destinaţia de a călători în Statele Unite fără vize. Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie.

De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize", a afirmat prim-ministrul, în şedinţa de guvern.

Ce presupune programul Visa Waiver

Accederea României în programul Visa Waiver reprezintă, în primul rând, intrarea într-o stare de normalitate, prin asigurarea unui regim de călătorie, sigur și simplificat, fără viză pentru toți cetățenii români în SUA, similar celui de care se bucură majoritatea cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene.

Programul Visa Waiver este în același timp și un instrument prin care se garantează siguranța cetățenilor statelor participante prin schimbul de informații ce au ca scop combaterea terorismului și a infracționalității transfrontaliere. De asemenea, facilitarea călătoriilor va influența pozitiv și aspecte conexe din zona educațională, culturală sau economică cum sunt întâlnirile de afaceri și schimburile comerciale.

Programul Visa Waiver (VWP) este un program al Statelor Unite care permite cetățenilor anumitor țări să călătorească în SUA pentru turism, afaceri sau tranzit pentru o perioadă de până la 90 de zile fără a obține o viză.

Ce declara Marcel Ciolacu 

Pe 12 mai, premierul Marcel Ciolacu a declarat că este ferm convins că în octombie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA. Premierul a ţinut să precizeze că trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor, să meargă să îşi reînnoiască vizele care expiră.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Bulandra (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Ploaie Autostrada jpg
image png
image png
1 1 pe primul spread dar nu full page Arcaș din cavaleria ușoară dacică Nori de sageti asupra inamicului jpg jpeg
Varza murata FOTO Shutterstock jpg
Compania Posta Romana sediu central foto Posta Romana jpg
kaufland jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net