Cea mai puternică rugăciune către Sfânta Parascheva. Ce este bine să rostești pe 14 octombrie
Pe 14 octombrie, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, una dintre cele mai iubite sfinte, considerată ocrotitoarea Moldovei. În fiecare an, această zi este un prilej de rugăciune, recunoștință și speranță pentru credincioșii care îi cer ajutorul în momentele dificile ale vieții.

Cu această ocazie, mulți oameni aleg să meargă la biserică, să aprindă o lumânare și să se roage pentru sănătate, pace în familie și puterea de a depăși încercările. Rugăciunea către Sfânta Parascheva este rostită de credincioșii care caută alinare sufletească și își pun nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu.
Rugăciunea către Sfânta Cuvioasă Parascheva
Rugăciunea pune accent pe iertare, milostivire, sănătate și întărire sufletească. Credincioșii o pot rosti cu smerenie și credință, cerând ajutor pentru ei și pentru cei dragi.
„Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi, păcătoșii, ca să nu vină asupra-ne mânia cea groaznică și înfricoșătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu nesocotință le săvârșim.
Noi suntem păcătoși, netrebnici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici nu ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câștiga milostivirea prin sârguința cea de toate zilele, dăruiește-ne-o Tu, ca un îndurat, mult-Milostiv.
Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim preasfânt numele Tău în veci. Amin!”
Ce tradiții și obiceiuri respectă credincioșii de Sfânta Parascheva
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox și este însoțită de numeroase tradiții și obiceiuri populare. Pentru mulți credincioși, ziua este dedicată rugăciunii, faptelor bune și pomenirii celor care au trecut la cele veșnice.
În unele zone ale țării, oamenii obișnuiesc să ofere de pomană pâine, lipii, must sau vin nou, produse specifice acestui sezon. De asemenea, cei care doresc să facă o faptă bună împart alimente persoanelor nevoiașe.
Potrivit tradițiilor populare, în această zi se evită anumite treburi gospodărești, precum spălatul rufelor, călcatul, cusutul și torsul. Unele credințe vechi spun că nerespectarea acestor obiceiuri ar putea aduce necazuri în gospodărie.




































