A aflat întâmplător că mai avea 3 luni de trăit. Decizia care i-a salvat miraculos viața

Povestea Mihaelei reprezintă o femeie care la vârsta de 40 de ani a aflat că are cancer. În urma controlului, medicii i-au pus un diagnostic crunt: melanom malign în stadiul 3.

Mihaela, pacienta salvată de cancer. FOTO: HotNews
Mihaela, pacienta salvată de cancer. FOTO: HotNews

Deși medicii îi mai dădeau doar 2-3 luni de viață, Mihaela a luat decizia de a participa la un workshop despre această temă.

Povestea Mihaelei, femeia bolnavă de cancer care a învins moartea

Totul s-a întâmplat în luna mai a anului 2017, în urma unui consult medical dermatolog, Mihaela a aflat că este diagnosticată cu cancer de piele.

Deși nu avea simptome sau dureri, alunița își modificase forma. Mersul prea târziu l-a doctor i-a mai oferit doar trei luni de zile.

În momentul în care Mihaela își pierduse speranța, ea a auzit de la asociația de pacienți că întotdeauna există o salvare: un studiu clinic pentru imunoterapie pentru pacienții cu melanom.

„Am spus că decât să fac chimioterapie și să mă văd topită, mai bine semnez (pentru studiul clinic - n.red.) indiferent ce se întâmplă.”, spunea Mihaela, potrivit HotNews.

„Șocul a fost foarte mare, să îți vezi numele și să vezi că acolo, lângă el, scrie cancer și că reacțiile adverse ale imunoterapiei - pentru că despre asta vorbim - pot fi fatale”, a mai spus ea.

A fost aprobată imunoterapia care a salvat-o pe Mihaela

Cum s-a vindecat Mihaela de cancer. FOTO: Pixabay
Cum s-a vindecat Mihaela de cancer. FOTO: Pixabay

Au trecut deja 6 ani de zile din momentul în care Mihaela și-a salvat viața. Totuși, emoțiile ei de atunci au fost puternice, temându-se de faptul că rezultatele ar dezamăgi-o.

„Am avut foarte multe temeri. Gândiți-vă ce înseamnă, ca pacient oncolgic, să ajungi să faci investigații imagistice din 3 în 3 luni, în condițiile în care îți este interzis să te radiezi sau să te expui la soare. Și ajungi să faci investigații imagistice din 3 în 3 luni să vezi dacă există modificări, dacă există recidive de boală.”, a continuat aceasta.

,,Era singura mea șansă. Este decizia cea mai bună pe care am luat-o. Mi-am dat șansa să trăiesc și să îmi văd fetița crescând”, a mai spus Mihaela, după studiul clinic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net