Care sunt cele mai inteligente rase de câini? Descoperirea inedită făcută de oamenii de știință

Nenumărați români au acasă animale de companie, iar cele mai populare alegeri rămân în continuare câinii și pisicile. Iar în cazul celor mai buni prieteni ai oamenilor, există unele specii despre care se spune că sunt mult mai inteligente decât altele.

Mulți români au acasă animale de companie
Mulți români au acasă animale de companie

Un studiu recent efectuat în Franța a arătat că atunci când vine vorba despre mărimea creierului, mărimea nu înseamnă întotdeauna și inteligență. Experții de la Universitatea din Montpellier au analizat creierul a peste 170 de rase de câini, iar în mod surprinzător, animalele care aveau un creier mai mic erau cele mai inteligente.

Mai precis, câinii cu un creier mai mic au răspuns mai bine la dresaj și aveau o memorie pe termen scurt mai bună. Două trăsături asociate, în mod normal, câinilor inteligenți. La polul opus, câinii cu un creier mai mare erau mai predispuși la anxietate, frică și la agresivitate.

Ce au descoperit oamenii de știință

Potrivit msn.com, experții au explicat că modul în care câinii se împerechează a fost alterat de intervenția umană, iar acest lucru a dus la modificări la nivelul creierului.

„Câinii au nenumărate personalități și funcții cognitive care le întrec chiar și pe cele ale primatelor. Rezultatul acestui studiu arată că abilitățile complexe nu înseamnă, în mod obligatoriu, un creier mai mare la câini”, a explicat Ana Balcarcel, biolog și paleontolog la Universitatea din Montpellier, cât și autoare a acestui studiu.

Care sunt cei mai inteligenți câini

Experții au măsurat craniile a 1,682 de câini, ce proveneau de la 172 de specii diferite. În mod normal, atunci când vine vorba despre animale, un creier mai mare este considerat a fi un semn al inteligenței ridicate, însă acest lucru nu pare să fie, în mod obligatoriu, adevărat și în cazul câinilor. Desigur, un câine poate fi destul de mare, chiar dacă creierul său este mic, în proporție cu corpul.

Potrivit experților, cele mai inteligente rase de câine ar fi Rottweiler, Husky, schnauzer și chiar și câinii Beagle. În mod surprinzător, atunci când vine vorba despre câinii domestici, un creier mai mic nu înseamnă o inteligență scăzută.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marc randolph1 jpeg
pisici pixabay jpg
Dr Virgiliu Stroescu, foto captura YouTube  jpg
Ceausescu facebook jpg
woman 1064664 1280 jpg
politia jpg
ciolacu buzau jpg
planta tisa letala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net