Castelul construit la intrarea unui peșteri. Unde se află și ce mistere ascunde

Unul dintre cele mai extraordinare castele din lume, construit la intrarea unei peșteri din sud-vestul Sloveniei, la jumătatea înălțimii unei stânci de 123 de metri, este Predjama. Construcția a fost catalogată de Cartea Recordurilor drept „cel mai mare castel dintr-o peșteră din lume”.

Predjama, castelul din peșteră / foto: Pixabay
Predjama, castelul din peșteră / foto: Pixabay

Castelul Predjama este unul dintre cele mai renumite din Slovenia, atrăgând în fiecare an mii de turiști. Situată la marginea satului Predjama, această cetate, construită la intrarea într-o peșteră, nu este deloc o fortificație obișnuită. Privind-o din față, vizitatorul ar putea crede că această clădire se contopește cu muntele la baza căruia se află.

Localizat într-un mic sat ce-i poartă numele, Predjama a fost construit sub arcul stâncos al zidului de piatră, motivul fiind acela de a face accesul dificil pentru numeroasele popoare ce își doreau supremația zonei. Faţă de alte castele impunătoare, acesta nu are turnuri sau decoraţiuni spectaculoase, ci se remarcă prin simplitate şi prin contrastul dintre pereţii săi albi şi stâncile închise la culoare.

Cetatea s-a aflat în proprietatea mai multor familii de nobili. De departe cel mai faimos dintre toți rămâne Erazem Lueger, un Robin Hood local care s-a refugiat aici la mijlocul anilor 1480, după ce l-a ucis pe contele Pappenheim, mareșalul Curții imperiale de Habsburg, într-un duel a cărui legitimitate a fost contestată.

În acest loc s-au filmat mai multe documentare şi filme de lung metraj

Ca să răzbune moartea contelui, împăratul Frederic al III-lea a ordonat un asediu la Predjama. Însă, timp de un an, trupele lui Frederic nu au reușit să ducă la bun sfârșit misiunea. Sfârșitul lui avea să vină după un an și o zi, când Erasmus a fost trădat de un servitor. Înțelegerea era ca servitorul să-i anunțe pe soldați când acesta era la toaletă, astfel încât să poată trage cu o ghiulea asupra lui, potrivit publicației CNN. Erasmus a murit pe loc. Anexa a fost ulterior reconstruită.

Castelul Predjama este o clădire cu cinci etaje și 15 camere amenajate în stil gotic. Aici au fost realizate mai multe documentare și filme de lung metraj, printre care și filmul „Armura lui Dumnezeu”, 1986, cu Jackie Chan în rolul principal.

Castelul Predjama este cu siguranță unul dintre cele mai interesante obiective turistice din Slovenia. Cetatea este populară și în rândul tinerilor căsătoriți care vor ca imaginile din cea mai frumoasă zi a vieții lor să iasă perfect.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net