Cât de des trebuie să faceți curat în casă, pe săptămână? Greșeala pe care o comit multe gospodine
Cea mai mare capcană în care putem pica este cea de a face curățenie în casă numai când mizeria devine deja vizibilă. În acel punct deja va fi mult mai greu să scăpăm de praf și de murdărie, iar deja am petrecut zile întregi respirând un aer murdar, ce poate avea efecte negative asupra sănătății noastre.

Cu toții ne dorim o casă cât mai curată, însă nu foarte mulți oameni respectă un program strict de curățenie. De multe ori, apariția prafului și a murdăriei pe covoare ne poate semnala că a venit vremea pentru curățenie. Însă, în acel punct, nu numai că vom petrece mult mai mult timp încercând să curățăm casa, dar aerul îmbâcsit în care am stat poate să ne fi provocat și probleme de sănătate.
Din acest motiv, este important să știm faptul că cei mai mulți experți ne recomandă să facem curățenie cam o dată pe săptămână. Astfel, praful nu va avea timp să se acumuleze prea mult, vom termina mult mai repede, iar nici dezordinea nu va apuca să pună stăpânire pe casă.
Cât de des trebuie să faceți curățenie
Un program săptămânal de curățenie, pe care să îl și respectați, vine cu multe avantaje. În primul rând, nu se va mai acumula atât de mult praf și nici bacterii. Iar un spațiu curat poate avea un efect psihologic benefic asupra mentalului nostru.
Practic, cu cât casa noastră este mai curată, cu atât ne vom simți mai optimiști și mai plini de energie. De asemenea, o curățenie săptămânală înseamnă că petele greu de înlăturat nu vor avea suficient timp pentru a se forma.
Casa voastră va fi mai curată ca oricând
De asemenea, experții ne mai spun că o curățenie temeinică în fiecare săptămână ne va ajuta să depistăm din timp diverse probleme cum ar fi apariția mucegaiului, sau diversele scurgeri. Iar, nu în ultimul rând, diversele piese de mobilier și elemente decorative vor rezista mult mai mult timp, dacă sunt întreținute constant.
Astfel, cel mai bine este să facem curat cam o dată pe săptămână. Potrivit experților, trebuie să începem prin a elimina dezordinea, după care ștergem praful, curățăm diversele suprafețe și abia apoi vom aspira podeaua și ne vom ocupa de baie și bucătărie.