Dinozaurii ar fi avut un aliment-surpriză în meniu. Ce au dezvăluit urmele chimice din dinții fosilizați

Noi analize ale fosilelor sugerează că unii dinozauri care trăiau în apropierea coastelor, în urmă cu peste 100 de milioane de ani, consumau și resurse provenite din ocean. Algele marine ar putea explica semnalele chimice descoperite în dinții fosilizați, oferind indicii despre legăturile dintre ecosistemele terestre și cele marine din Cretacic.

Dinozaurii ar fi avut un aliment-surpriză în meniu. Foto: arhiva

Imaginea dinozaurilor care se hrăneau cu vegetație de pe uscat ar putea fi incompletă. Un studiu publicat în revista științifică Frontiers in Ecology and Evolution arată că unele animale preistorice din regiunile de coastă ar fi consumat și hrană provenită din mediul marin, inclusiv alge.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au analizat compoziția izotopică a carbonului din smalțul dinților fosilizați. Printre exemplarele studiate s-au numărat dinozauri, crocodili, țestoase și pești care au trăit în apropierea fostei Mări Interioare de Vest din America de Nord și a Golfului Mexic.

Rezultatele oferă indicii despre felul în care resursele oceanice puteau ajunge în alimentația animalelor terestre cu mai bine de 100 de milioane de ani în urmă.

Ce au descoperit cercetătorii în dinții dinozaurilor

Pentru a reconstitui dieta animalelor dispărute, oamenii de știință pot analiza urmele chimice păstrate în fosile. În acest caz, atenția s-a concentrat asupra izotopilor de carbon, forme ale aceluiași element chimic care diferă prin numărul de neutroni.

Carbonul-12 și carbonul-13 se găsesc în proporții diferite în diverse surse de hrană. Aceste diferențe pot fi transmise de-a lungul lanțului trofic și pot rămâne înregistrate în țesuturile mineralizate ale animalelor.

Analizând raportul dintre cei doi izotopi, cercetătorii au identificat diferențe între fosilele provenite din habitatele de coastă și cele asociate mediilor continentale.

Potrivit studiului, animalele din apropierea coastelor prezentau valori izotopice mai ridicate, compatibile cu o contribuție importantă a resurselor marine în rețeaua trofică locală.

Acest rezultat nu înseamnă că toți dinozaurii consumau hrană marină. El sugerează că, în anumite ecosisteme, granița dintre alimentația terestră și cea marină era mai puțin strictă decât s-ar putea crede.

De ce sunt algele marine o posibilă explicație

Algele marine reprezintă una dintre explicațiile propuse pentru semnalul chimic observat de cercetători. Aceste organisme pot constitui o sursă de hrană pentru numeroase animale și pot transfera nutrienți către alte niveluri ale lanțului trofic.

În zonele de coastă, algele desprinse de pe fundul mării sau aduse de valuri pot ajunge pe plaje și în alte habitate accesibile animalelor terestre. În ecosistemele actuale, unele erbivore profită de aceste resurse suplimentare.

Cercetătorii consideră că un mecanism asemănător ar fi putut funcționa și în Cretacic. Dinozaurii erbivori care trăiau în apropierea țărmurilor ar fi putut consuma alge ajunse pe uscat, completându-și astfel dieta bazată pe vegetație terestră.

Ce rol aveau resursele oceanice în lanțul trofic preistoric

Studiul coordonat de geologul Clayton Forster, de la Universitatea din Arkansas, a identificat un semnal izotopic comun la mai multe categorii de animale. Printre acestea se aflau atât organisme acvatice, cât și dinozauri de talie mare.

Această asemănare sugerează că resursele provenite din mediul marin puteau contribui la alimentația unor animale din ecosistemele de coastă, direct sau indirect.

Într-un astfel de sistem, nutrienții produși în mediul marin puteau ajunge la animalele terestre prin consumul de alge sau prin alte legături alimentare. Astfel, ecosistemele de pe uscat nu funcționau complet separat de cele oceanice.

Descoperirea oferă o perspectivă asupra modului în care energia și substanțele nutritive circulau între habitate în perioada Cretacicului, când dinozaurii dominau numeroase ecosisteme terestre.

Un dinozaur care oferă un indiciu important despre dietă

Unul dintre detaliile relevante ale cercetării este reprezentat de Tenontosaurus tilletti, un dinozaur erbivor ale cărui fosile nu au prezentat același semnal izotopic asociat resurselor marine.

Valorile observate la această specie sunt compatibile cu o alimentație bazată pe plante terestre. Diferența față de alte exemplare analizate îi ajută pe cercetători să compare strategiile alimentare ale animalelor care trăiau în habitate diferite.

Această observație este importantă și pentru interpretarea rezultatelor. Dacă toate fosilele ar fi prezentat același tipar chimic, ar fi fost mai dificil de stabilit dacă semnalul provenea din dietă sau din alte procese.

Diferențele dintre exemplare susțin ideea că valorile izotopice reflectă, cel puțin în parte, variații reale ale alimentației. Totuși, interpretarea lor depinde și de condițiile în care fosilele s-au format și s-au conservat.

Ce ne învață fosilele despre ecosistemele de acum 100 de milioane de ani

Cercetarea evidențiază faptul că ecosistemele preistorice erau conectate prin schimburi de resurse și nutrienți. Mediul în care trăia un animal putea influența nu doar plantele și prada disponibile, ci și sursele de hrană provenite din habitate învecinate.

În cazul dinozaurilor care trăiau în apropierea coastelor, algele marine ar fi putut reprezenta o resursă suplimentară, accesibilă în anumite condiții. Această posibilitate extinde imaginea cunoscută despre alimentația animalelor din Cretacic și arată cât de multe informații pot fi recuperate din analiza chimică a fosilelor.

Rezultatele studiului nu sugerează că algele erau hrana principală a dinozaurilor și nici că toate speciile aveau un comportament alimentar asemănător. Ele indică, mai degrabă, că unele animale preistorice puteau beneficia de conexiunile dintre uscat și ocean.

Prin combinarea analizelor izotopice cu studiul fosilelor și al mediilor geologice, cercetătorii pot reconstitui tot mai detaliat felul în care funcționau ecosistemele dispărute și modul în care animalele își procurau hrana.