Experții anunță când și cum va fi Sfârșitul Lumii. Predicțiile înfiorătoare care te vor șoca

Ultima actualizare:

Un grup de peste 20 de cercetători au făcut o serie de predicții alarmante, despre viitorul planetei noastre. Studiul acestora, care a fost deja publicat în revista „Nature”, avertizează că daunele ireversibile pe care le provocăm ecosistemelor de pe planetă pot duce către un colaps biologic extrem.

Planeta noastră se poate îndrepta spre colaps biologic
Planeta noastră se poate îndrepta spre colaps biologic

Din păcate, concluziile la care au ajuns oamenii de știință nu sunt deloc unele îmbucurătoare. În studiul intitulat „Apropierea unei schimbări în biosfera Pământului”, aceștia avertizează că daunele pe care le producem pot conduce la sfârșitul lumii, cel puțin așa cum o știm cu toții. Undeva în jur de jumătate dintre climatele prezente astăzi în lume ar putea dispărea, potrivit specialiștilor care au luat parte la studiu.

„Toate aceste tranziții au coincis cu constrângeri care au modificat atmosfera, oceanul și clima la scară globală”, au explicat autorii studiului. Aceste fenomene deja au loc în prezent, iar climatele de care ne bucurăm astăzi în lume ar putea dispărea, fiind înlocuite de condiții extreme.

Iar această tranziție ar avea loc cu o brutalitate extremă, ne spun specialiștii. „Ultima perturbare planetară a provocat schimbări biologice extreme în doar 1000 de ani”, a spus profesorul de biodiversitate din cadrul Univeristății Simon Fraser, din Vancouver, Arne Moers.

Ce se va întâmpla cu planeta noastră

Expertul a mai explicat că, la scară geologică, o astfel de tranziție ar fi comparabilă cu trecere bruscă de la copilărie la o vârstă înaintată. „La scară geologică, este ca și cum ai trece de la copilărie direct la vârsta adultă în mai puțin de un an. Și totuși, ceea ce se întâmplă astăzi merge cu o viteză și mai mare”, spune Arne Moers.

Autorii studiului au mărturisit că sunt îngroziți de rezultatele studiului lor, iar partea cea mai gravă este că inerția poate scăpa curând de sub control. „Ne asumăm un risc enorm de modificare a stării Pământului: înclinarea brutală a sistemului climatic spre un nou echilibru la care ecosistemele și societățile noastre nu se vor putea adapta”, a mai spus Moers.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net