La ce preț ajunge bradul de Crăciun în 2022? Unde sunt cei mai ieftini pomi
Luna decembrie bate la ușă, așa că pregătirile pentru Sărbătorile de iarnă sunt în toi. În marile orașe, inclusiv în Capitală, au fost inaugurate târgurile de Crăciun, fiind montate și lumini economice, specifice perioadei.
Evident, comercianții au lansat deja oferte pentru brazi, dulciuri, luminițe sau globuri și alte elemente de decor. Romsilva, principalul furnizor de brazi ai pieței de profil, a anunțat și costurile practicate, pentru ca publicul să aibă prețurile de referință, întrucât, în contextul scumpirilor, unii comercianți riscă să speculeze costul de vânzare al brazilor.
Prețurile pornesc de la 15 lei, pentru un pom de Crăciun specia molid cu înălțimea de până în 1,3 metri și ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălțimea între 2 și 3 metri. Brazii cu înălțimi de peste 3 metri sunt considerați comenzi speciale.
„Acestea sunt prețurile practicate pentru pomii de Craciun achiziționați de persoanele fizice de la ocoalele silvice din cadrul Romsilva, iar dacă pomii de Crăciun sunt vânduți de unitățile din subordinea Romsilva, în piețe sau alte locuri amenajate, la aceste preturi se adaugă și costurile de transport, manipulare și depozitare”, a anunțat Romsilva.
Astfel, peste 30 de mii de pomi de Crăciun sunt oferiți spre vânzare de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin unitățile sale teritoriale, pentru sezonul sărbătorilor de iarnă.
Dintre cei 30.594 de pomi de Crăciun puși la vânzare, în piață, prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 21.814 bucati, adică aproape 75%, sunt crescuți în pepinierele silvice ale Romsilva, în cadrul unor culturi specializate, iar 8.780 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă.
Evident, există și posibilitatea de a achiziționa braduți în ghiveci, care pot fi replantați, ulterior. Costul acestora este mai ridicat și, în funcție de dimensiunea sau specia preferată, prețul va fi diferit. Trebuie ținut cont și de faptul că acești brazi sunt mai greu de manipulat, din cauza greutății ghiveciului.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!