Pământul își accelerează rotația: 22 iulie, una dintre cele mai scurte zile din istoria sa

Ultima actualizare:

Ziua de 22 iulie 2025 marchează un nou record în istoria rotației Pământului: planeta noastră își finalizează mișcarea zilnică cu 1,34 milisecunde mai repede decât cele 24 de ore obișnuite. Deși imperceptibil pentru oameni, fenomenul face parte dintr-o tendință accelerată, observată din 2020 încoace.

pamantul jpg

Oamenii de știință au identificat alte două zile extreme în acest an – 9 iulie și 5 august – care se înscriu în același tipar.

Această anomalie aparent banală are implicații tehnologice majore, fiind atent monitorizată cu ceasuri atomice. În viitor, ar putea impune ajustări fără precedent în standardele globale de timp.

Timpul fuge: rotația Pământului se accelerează

Pe 22 iulie, Pământul se va roti complet în 23 de ore, 59 de minute și 59,99866 secunde – cu 1,34 milisecunde mai rapid decât durata standard.

Este a doua cea mai scurtă zi din 2025, după 10 iulie (cu 1,36 milisecunde mai puțin), și urmată de 5 august, când se preconizează o zi cu 1,25 milisecunde mai scurtă.

Acest fenomen nu este complet nou. În istoria timpurie a planetei, o zi dura aproximativ 19 ore, din cauza echilibrului dintre mareele solare și lunare.

Pe termen lung, rotația Pământului a încetinit, în principal din cauza frecării provocate de mareele oceanice induse de Lună.

Totuși, în ultimii ani, direcția pare să se inverseze temporar: din 2020, planeta a înregistrat mai multe zile anormal de scurte, cea mai extremă fiind 5 iulie 2024, cu un minus de 1,66 milisecunde.

„Viteza de rotație a Pământului nu este fixă. Cu mult timp în urmă, o zi era mult mai scurtă decât cele 24 de ore - sau 86 400 de secunde - cu care suntem acum obișnuiți. Conform unui studiu din 2023, o zi pe Pământ a fost de aproximativ 19 ore pentru o parte semnificativă din istoria timpurie a Pământului, datorită unui echilibru între mareele atmosferice solare și mareele oceanice lunare. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, o zi pe Pământ a devenit constant mai lungă. Principalul vinovat a fost frecarea de maree a Lunii, care a făcut-o să se îndepărteze treptat de Pământ. Pe măsură ce se îndepărtează, luna consumă energia de rotație a Pământului, făcând ca rotația Pământului să încetinească și zilele să se prelungească”, arată Space.com.

Ce probleme ar putea provoca „secundă în minus”

Dacă această tendință persistă, în jurul anului 2029 va fi necesară o ajustare unică: adăugarea unei secunde intercalare negative, adică eliminarea unei secunde din ceasurile atomice.

Ar fi o premieră absolută și o provocare pentru sistemele digitale globale.

Micile abateri de timp pot afecta serverele, sateliții și rețelele de telecomunicații.

Specialiștii compară posibilele riscuri cu cele din criza Y2K, când lipsa anticipării unei schimbări minore în formatul datelor a fost pe punctul de a paraliza sistemele informatice ale lumii. Așadar, în era digitală, chiar și o fracțiune de secundă poate avea un impact uriaș.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mituri despre zodii jpeg
image png
avion, foto shutterstock jpg
image png
copil scoala online elev laptop unsplash jpeg
profesor  jpg
Michelle Obama, foto Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net