Povestea americanului îndrăgostit de România. Locuiește de 20 de ani în București și a lucrat la Trezoreria SUA: „Am decis să-mi vând casa și toate lucrurile și să mă mut aici”

De-a lungul ultimelor decenii, nenumărați români au plecat dincolo de hotare, în căutarea unui trai mai bun. Însă, există și cazuri complet opuse. Iar un funcționar al Trezoreriei SUA trăiește de 20 de ani în România, iar acum nu mai dorește să se întoarcă în Statele Unite.

Seth Yar este un fost examinator bancar pentru Departamentul Trezoreriei SUA, care locuiește în țara noastră din 2002 și care s-a îndrăgostit de viața din România. El a vorbit despre experiența sa alături de Vick, un alt american care s-a mutat în București, iar în ultimii ani postează videoclipuri în care arată că România este o țară sigură, ieftină și primitoare cu străinii.

Vick deține canalul de YouTube „Adventure Freaksss”, în care vorbește cu alți expați, iar partenerul lui de discuție i-a fost acum chiar Seth Yar, care crede că se poate trăi decent în București cu cel mult 800 de dolari, conform adevarul.ro.

„Am decis să-mi vând casa și toate lucrurile și să mă mut aici”

Americanul locuiește în București de 20 de ani / captură: YouTube
Americanul locuiește în București de 20 de ani / captură: YouTube

Într-un videoclip intitulat „Viața în București, România, sub 800 USD | Viață accesibilă pentru expatriați”, cei doi americani au vorbit despre costul vieții din București și oferă sfaturi celor care doresc să se mute sau să se pensioneze aici.

„Am crescut în mare parte în zona Washington D.C. Am locuit vreo opt ani în sudul Californiei, în Orange County. Am fost inspector bancar pentru Departamentul Trezoreriei și am ieșit mai devreme la pensie pentru că m-am săturat de birocrație. Așa că am început să vin în Europa de Est pe contracte de consultanță și asta mi-a deschis multe perspective, pe măsură ce am început să înțeleg viața de aici.

Prin 2002 am început să cunosc mulți oameni pe internet și am început să vin în București. După prima vizită, m-am întors peste două săptămâni pentru o lună, apoi am revenit primăvara următoare pentru trei luni. Atunci am decis să-mi vând casa și toate lucrurile și să mă mut aici. Și de atunci sunt aici, de 20 de ani – o experiență foarte interesantă”, a spus Seth Yar.

Este foarte mulțumit de transportul în comun

Americanul a spus că este foarte mulțumit de transportul în comun din România și sfătuiește oamenii să folosească metroul, mai ales în timpul orelor de vârf.

„Un alt factor important a fost transportul public. Este foarte frecvent și divers: metrou, tramvaie, troleibuze, autobuze. Tramvaiul trece chiar prin fața casei mele, la un minut distanță, și vine din două în două minute în timpul săptămânii. În weekend, la patru minute. Sunt și mai multe linii de autobuz, la 5–10 minute”, a spus acesta, conform sursei citate.

„Tramvaiul trece chiar prin fața casei mele”

Seth a mai spus că este foarte mulțumit de viața din București și spune că prețurile din țara noastră sunt accesibile, comparativ cu Statele Unite. În plus, el este mulțumit și de capitolul divertisment.

„Bucureștiul oferă muzee, concerte, parcuri mari, cinematografe, cazinouri, cluburi, terase, bowling, biliard, shopping. Buget lunar: 50–100 de dolari”, a mai spus Seth Yar.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
zacusca, foto shutterstock jpg
great blasket island captura video jpg
ken jones1 jpg
impozit monede colaj captura video jpg
consum alcool, betiv   foto pixabay jpg
Femeie sticla apa FOTO Shutterstock jpg
Bulgaria, foto Shutterstock jpg
portalul 111 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net