S-a căsătorit cu un prinț și a trăit în lux, cheltuind sume exorbitante de bani. Cine este femeia care a jignit-o pe Wallis Simpson

Cât de departe ai merge să fii cu persoana pe care o iubești? Ei bine, Sita Devi a spulberat toate obstacolele și a rupt lanțurile normelor sociale pentru a se căsători cu ultimul rege al Baroda, Pratap Singh Gaekwad, care era, la acel moment, al optulea cel mai bogat om din lume și al doilea cel mai bogat prinț indian.

Sita Devi, considerată „Wallis Simpson” a Indiei / foto: captură video
Sita Devi, considerată „Wallis Simpson” a Indiei / foto: captură video

Născută pe 12 mai 1917 în Madras, India, Sita Devi Sahib, soția maharajahului din Baroda (sau Vadodara, cum mai este cunoscut orașul-capitală al statului Gujarat), a fost fiica și singurul copil al maharajalui din Pithapuram și a soției sale, Nuzvid  Zamindari. S-a căsătorit cu Mekka Appa Rao Vuyyuru, care deținea cantități considerabile de pământ, cancelarul Universității Andhra, cu care tânăra a avut un fiu. Prietenă apropiată a prințesei otomane Niloufer, care era căsătorită cu un prinț indian, Sita Devi era nelipsită de la petrecerile aristocrației și era considerată o mare frumusețe a epocii.

Mai târziu, în 1943, l-a întâlnit pe Maharaja Pratapsinhrao Gaekwad din Baroda la cursele de cai din Madras. La acel moment, era al optulea cel mai bogat om din lume și al doilea cel mai bogat prinț indian. După ce a fost căsătorită cu Mekka Appa Rao timp de 8 ani, a decis să se căsătorească cu Pratap Singh.

Bărbatul era membru al dinastiei Gaekwad, era căsătorit și avea 5 copii, dar s-a îndrăgostit de Sita. Avocatul său i-a recomandat să-i ceară femeii, care era hindusă, să se convertească la mohamedanism, deoarece numai în acest fel căsătoria ei cu primul ei soț ar putea fi considerată încheiată. Cei doi s-au căsătorit în același an, iar acest act a provocat un scandal major pentru încălcarea legii împotriva bigamiei din Baroda, iar viceregel britanic din New Delhi l-a convocat de urgență pe prințul Indiei pentru a-l informa despre erorile grave pe care le făcuse cu această căsătorie.

Sita Devi a trăit în lux

Însă, prințul era îndrăgostit de Sita și a susținut că legea se aplică numai oamenilor obișnuiți și, fiind un monarh, nu ar trebui să o ia în considerare. Guvernul britanic a acceptat în cele din urmă căsătoria, dar nu i s-a dresat niciodată tinerei cu „Alteță”, ca în protocolul pentru soția domnitorului țării.

În 1946, Pratap Singh Gaekwad a făcut un turneu în Europa cu Sita, dar scopul vizitei a fost de fapt să găsească o reședință departe de India. Ei au considerat Principatul Monaco drept cel mai potrivit loc, așa că au cumpărat un conac în Monte Carlo și și-au stabilit reședința permanentă aici. Prințul pleca în India și de fiecare dată când se întorcea, îi aducea Sitei bijuterii prețioase, decorațiuni, picturi și alte comori care aparțineau, de fapt, statului Baroda.

Cuplul a făcut, de asemenea, două călătorii în Statele Unite, cumpărând multe articole de lux în aceste ocazii. În doar una dintre aceste călătorii, s-a spus că au cheltuit 10 milioane de solari, iar vestea a ajuns și la urechile oficialilor indieni care au decis să verifice trezoreria Principatului. Concluzia a fost că prințul a făcut niște împrumuturi fără dobândă la Trezoreria Baroda și i s-a cerut să returneze banii, potrivit financialexpress.com.

Pe lângă sumele exorbitante, cuplul și-a însușit unele dintre cele mai faimoase comori ale Regatului, inclusiv patru covoare brodate cu perle, un colier cu diamante care conținea celebra Stea a Sudului și diamantul English Dresden. Descoperit în 1853, „Steaua Sudului” este un diamant brazilian de 128,48 de carate, are culoarea maroniu-roz, și fusese achiziționat înainte de anul 1870 de prințul indian Malhar Rao din Baroda pentru suma de 80.000 de lire sterline.

Fiul ei a murit, iar soțul a fost detronat. Cum a jignit-o Sita apoi pe Wallis Simpson?

În martie 1945, Sita Devi a adus pe lume un băiat numit Sayaji Rao Gaekwad, cunoscut ca „Princie”, care, bineînțeles, a crescut în lux, participând în adolescență la cele mai exclusiviste evenimente din lume. Din nefericire, în 1985, a fost găsit fără viață într-o cameră de hotel, decesul său fiind considerat sinucidere, deși au existat suspiciuni că ar fi putut fi victima unui asasinat.

În 1951, prințul Pratap Singh Gaekwad a fost detronat, iar fiul său cel mare din prima căsătorie a venit pe tronul regatului. După ce Baroda a fost integrat în noua Indie independentă, autoritățile au reușit să recupereze unele dintre obiectele pe care cuplul le-a însușit în anii 40, dar majoritatea bijuteriilor au rămas în proprietatea celor doi.

Sita i-a vândut bijutierului american Harry Winston, supranumit „regele bijuteriilor”, la începutul anilor 50, o pereche de brățări de gleznă decorate cu diamante și smaralde mari, care a montat pietrele într-un colier spectaculos pe care i l-a vândut lui Wallis Simpson. Ducesa de Windsor a purtat colierul  la un bal organizat la New York în 1957, însă, Sita, care era și ea la eveniment, a fost auzită comentând că pietrele arătau mai bine la picioarele ei decât la gâtul soției fostului rege Eduard al VIII-lea al Angliei. Jignită, ducesa i-a returnat a doua zi colierul lui Winston.

Sita Devi a divorțat de prințul indian în 1956 și s-a mutat imediat la Londra, dar și-a păstrat titlul de prințesă, continuând să se recomande ca „maharajaha” din Baroda. S-a stins din viață în Franța, pe 15 februarie 1989, la vârsta de 71 de ani, la patru ani după decesul fiului ei iubit, Princie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William Kate Middleton cu Prinții George Charlotte și Louis GettyImages 2187955497 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
elon musk profimedia jpg
iarna jpg
hand 792920 1280 jpg
Siria - panou cu Bashar Al Assad si Putin FOTO AFP
Craciunita jpg
cottage 5416281 1280 jpg
ninsori si ger in martie getty jpg
horatiu potra jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net