Sâmbăta lui Lazăr 2023. Ce nu trebuie să faci azi, sub nicio formă. E mare păcat!

Încă din cele mai vechi timpuri, românii sărbătoresc, astăzi, Sâmbăta lui Lazăr. Această sărbătoare mai este cunoscută și ca Moșii Floriilor și marchează trecerea dintre Postul Mare și Săptămâna Patimilor. În această zi este important să ții cont de câteva tradiții și obiceiuri și să nu te abați nicidecum de la ele!

Astăzi, în calendarul ortodox este marcată Sâmbăta lui Lazăr
Astăzi, în calendarul ortodox este marcată Sâmbăta lui Lazăr

Tradiții și obceiuri în România, în Sâmbăta lui Lazăr

Potrivit datelor din Biblie, Sâmbăta lui Lazăr este una dintre cele mai importante sărbători. Aceasta este ziua în care Hristos l-a înviat pe Lazăr chiar la 4 zile de la moartea acestuia, arătându-le credincioșilor puterea cu care săvârșea minunile. 

Românii nu se abat de la regulile pe care trebuie să le respecte în această zi: fac pachete pentru sufletul persoanelor decedate, le dau de pomană, fac pomeniri pentru acestea și merg la biserică. 

Tradițiile populare românești spun că s-au păstrat, le-a lungul timpului, anumite obiceiuri de Sâmbăta lui Lazăr. De exemplu, în România, mai cu seamă în zonele din sudul țării, se respectă tradiția „Cântecelor de Paşti”. De asemenea, în unele sate de la noi din țară, copiii merg cu colindul prin casele vecinilor, cu crengi de salcie sfințită de la biserică. 

Tradiția spune că acești colindători trebuie să fie răsplătiți cu ouă nefierte, pe care să le vopsească de Paște. 

Ce este complet interzis să faci în Sâmbăta lui Lazăr

În Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele gătesc plăcinte pe care le vor da de pomană vecinilor, prietenilor și musafirilor, ca pomenire pentru sufletele rudelor care au decedat. De asemenea, în unele zone ale României, femeile gătesc și alte preparate de post, precum sarmale cu orez și ciuperci sau ardei umpluți cu orez, preparate pe care le porționează și le împart pentru sufletele morților. 

În această zi, femeilor le este interzis să toarcă pentru că acest gest ar abate ghinionul asupra lor. Se spune că dacă vor toarce, morții care așteaptă la poarta Raiului se vor întoarce pe pământ. 

În plus, în Sâmbăta lui Lazăr nu este recomandat ca oamenii să se ocupe de curățenie sau să muncească la câmp. Pe de altă parte, sunt încurajați să meargă la biserică și să spună o rugăciune pentru persoanele apropiate care s-au stins. De asemenea, în Sâmbăta lui Lazăr nu avem voie să fim supărați, să vorbim urât, să jignim. Trebuie să ne deschidem sufletul, să ne iertăm aproapele, să fim mai buni și să aprindem o lumânare, fie în casă sau în biserică, pentru persoanele dragi care au plecat dintre noi. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
centrala jpeg
churches lalibela  jpg
manastirea Ghighiu  jpeg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net