Sunt macabre, dar îți atrag privirea! Cum arată cele mai spectaculoase tatuaje din lume

Așa cum se întâmplă adesea cu artiștii tatuatori, Sandry Riffard, din Franța, nu are educație artistică, nu a terminat nici o școală de artă sau facultate de design. Deși a pictat încă din copilărie, dar nu a visat niciodată să transforme asta într-o carieră, potrivit OddityCentral. Sandry a avut mai multe locuri de muncă, cum ar fi apicultor, tencuitor și model, dar totul s-a schimbat atunci când un prieten i-a pus un pistol de tatuaj în mână pentru prima dată.

„M-am dus acasă la un prieten, pe care nu-l mai văzusem de mult timp, pentru a avea un aperitiv liniștit. Când am ajuns, era în chiloți, tatuându-și coapsa, cu o mașină cumpărată de pe net. El mi-a oferit să încerc și am desenat un as mic de pică, pe mâna prietenei sale la momentul respectiv. Mi-a plăcut”, a declarat Sandry.

Câțiva ani mai târziu, Sandry a devenit un maestru al macabrului și și-a deschis propriului studio, intitulat „Au dela du réel” - care se traduce din limba franceză – „Dincolo de realitate”. Așa, bărbatul a devenit un artist tatuator talentat din Franța, specializat în hiperrealism macabru, cu un strat tridimensional. Sandry a avut dintotdeauna o atracție pentru arta inspirată de groază, dar a ajuns atât de departe în ultimii ani, diferențiindu-se de alți practicanți ai stilului cu unele proiecte incredibile.

Tatuajele macabre hiperrealiste au devenit semnul distinctiv al artistului francez, craniile, scheletele, demonii și zombii dominându-i creațiile. Cu toate acestea, el combină uneori aceste elemente horror cu teme la care nu te-ai aștepta, cum ar fi lumea subacvatică a lui Sponge Bob sau Super Mario. Așa realizează unele capodopere cu adevărat unice. Tatuajele sale inspirate din vitralii sunt, de asemenea, ceva cu care se poate lăuda!

Astăzi, Sandry Riffard este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai talentați artiști de tatuaje din lume, mai ales când vine vorba de hiperrealismul macabru. Datorită social media, a devenit suficient de popular pentru a-și alege clienții, și nu invers, iar oameni din întreaga lume călătoresc la salonul său, pentru a fi tatuați de el. Și din nou, își alege clienții, în funcție de proiectul lor: tatuaje „tribale”, fraze, litere, nume și alte clasice de acest gen, le refuză. Propriul său lucru, marca sa, crezul său, este „realismul întunecat”, craniile în special.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
George Simion și Nicușor Dan FOTO Profimedia
front 1 jpg
George Simion se declară câștigătorul alegerilor prezidențiale după anunțarea rezultatelor exit-poll, în București. FOTO Inquam Photos / Codrin Unici
Anunțarea rezultatelor exit-poll în prezența candidatului Nicușor Dan, în București. FOTO Inquam Photos / George Călin
Imagine WhatsApp 2025 05 18 la 20 47 02 54aa42a9 jpg
airbus 8607152 1280 jpg
camera 775487 1280 jpg
INSTANT NICUSOR DAN 008 INQUAM Photos Alex Nicodim jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net