Ce salarii încasează cameristele din Spania. O femeie și-a exprimat dezamăgirea: „Am curățat 30 de camere, fără pauze, fără mâncare…”

O femeie cu ani de experiență în industria hotelieră a dezvăluit adevărul din spatele imaginii strălucitoare a turismului din Spania. Ea a spus cât de puțin câștigă cameristele care lucrează în hoteluri, în ciuda muncii epuizante pe care o depun zilnic.

Cameristă / Foto: Shutterstock
Cameristă / Foto: Shutterstock

Spania este una dintre cele mai căutate destinații turistice din lume, cu milioane de vizitatori atrași anual de plaje, cultură și gastronomie. În spatele succesului acestei industrii, care aduce țării venituri uriașe, se află muncitorii veniți din diferite colțuri ale lumii, care se asigură că turiștii beneficiază de cele mai bune condiții.

Totuși, realitatea lor este departe de imaginea strălucitoare a turismului! Spre exemplu, o cameristă cu ani de experiență în industria ospitalității a dezvăluit cât de puțin câștigă femeile care fac curățenie în hoteluri, în ciuda efortului depus zilnic...

Cât câștigă o cameristă în Spania? 

Povestea Vaniei Arana, originară din Trujillo, Peru, începe în urmă cu trei decenii, când a ajuns în Spania, dornică să își construiască o viață mai bună. Ea a lucrat mai întâi ca îngrijitoare de bătrâni și apoi în curățenie, înainte să se angajeze într-un hotel din Andorra, unde a trăit adevărate dezamăgiri.

Într-un interviu acrodat postului „La Sexta”, femeia a dezvăluit că angajatele din hotelurile spaniole muncesc mult și pe bani puțini. Potrivit Vaniei, acestea încasează salarii între 1 și 1,50 euro pentru fiecare cameră curățată, în condițiile în care o cameristă poate ajunge să pregătească până la 29 de camere pe zi. În multe cazuri, salariul lunar nu depășește 820 de euro:

Aceste cifre demonstrează clar că piața muncii pentru cameriste le face invizibile, pedepsește și distruge femeile care dau totul pentru a menține strălucirea turismului spaniol, în timp ce drepturile lor sunt erodate”, a spus femeia, care acum este președinta sindicatului Las Kellys Cataluña, o organizație care luptă pentru drepturi egale și condiții de muncă decente, conform Știri Diaspora

Mai mult decât atât, până la 95,9% dintre menajere suferă de probleme fizice și psihologice, ceea ce face ca acest sector să fie unul dintre cele mai vulnerabile din piața muncii, mai precizează sursa.

Am curățat 30 de camere, fără pauze, fără mâncare, fără băuturi. Ne-au hărțuit. Voiau să ne retragem din cauza epuizării”, a rememorat ea experiența avută într-un lanț hotelier din Barcelona. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ceausescu sondaj jpg
499992705 1274123354512806 2651166906498329812 n jpg
nyzhnia apsha captura video jpg
Bunica Veruta, foto Facebook jpg
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
caz roxana calin colaj captura video jpg
cum aratanoul buletin electronic romani  jpg
Batrani pensionari fericiti FOTO Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net