Cele mai spectaculoase fotografii din 2024! Șapte imagini care au uimit pe toată lumea
2024 a ajuns la final, iar de câteva ore bune, deja am făcut primii pași în noul an. Iar cu această ocazie, National Geographic a selectat cele mai spectaculoase și fascinante fotografii care au fost făcute de-a lungul anului trecut.
Se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte, iar de acest lucru par să fie conviși și cei de la National Geographic. Nu mai puțin de 2,3 milioane de fotografii au fost analizate de către specialiști, pentru a selecta cele mai bune 20 de poze făcute de-a lungul lui 2024.
Iar, în cele din urmă, au fost selectate doar 20 dintre acestea, pentru a face parte din ediția specială „Fotografia Anului”. Dintre acestea, unele dintre ele ne vor surprinde, cu siguranță, pe fiecare dintre noi!
Cele mai spectaculoase poze ale anului
Aceste poze sunt printre cele mai spectaculoase fotografii ale anului 2024!
Nașterea unei furnici de lemn
Această fotografie a fost făcută de Ingo Arndt, care a surprins momentul în care o furnică de lemn iese din cocon.
Păsările care trăiesc chiar și 60 de ani
Papagalii albaștri macaw se numără printre cele mai spectaculoase păsări din lume, din punct de vedere vizual. Aceștia trăiesc între 40 și 60 de ani, iar Christie Hemm Klok a fotografiat un grup de papagali, la sanctuarul lor din Arizona (Statele Unite).
Insectele care își trăiesc viața sub pământ
Pentru prima oară în 221 de ani, două grupuri distincte de cicade au ieșit de sub pământ, în Statele Unite. Evenimentul s-a produs în lunile mai și iunie, iar singurul motiv pentru care aceste insecte ies la suprafață este pentru a se reproduce.
Un rinocer în propria palmă
Cu toții știm că rinocerii sunt animale masive, extrem de periculoase pentru cei care se apropie prea mult de ele. Însă, Ami Vitale a găsit un fetus de rinocer de numai 70 de zile, pe care l-a ținut în propria palmă. Din fericire, puiul a reușit să supraviețuiască.
Pinguinii încă domină Antarctica
La Polul Sud, Bertie Gregory a reușit să fotografieze un pinguin imperial în timp ce sărea de pe un ghețar. Acesta a plonjat în apă de la o înălțime de peste 15 metri.
Peștera unde locuiesc milioane de lilieci
În peștera Frio, din Texas, locuiesc undeva în jur de 10 milioane de lilieci mexicani, iar în 2024, o parte din aceștia au fost fotografiație! Babak Tafreshi a reușit să surprindă mai mulți lilieci, în timp ce zburau.
Există și tigrii negri
Cu toții am auzit de lei și tigri albi, dar puțini oameni știu că există și varianta opusă! Iar la o rezervație din India, Prasenjeet Yadav a fotografiat un tigru negru.