Cum a scăpat o mamă din colții unui rechin alb de 4 metri: „Mi-a sfâşiat pielea!”

Cum a scăpat o mamă din colții unui rechin alb de 4 metri: „Mi-a sfâşiat pielea!”

Leah Stewart, o femeie în vârstă de 34 de ani din Sydney, a supraviețuit miraculos după ce a fost atacată și trasă sub apă de un mare rechin alb de patru metri, pe Coogee Beach.

A supraviețuit unui atac al unui rechin
A supraviețuit unui atac al unui rechin Foto: Sursa pexels

Deși a suferit răni extrem de grave și i-a fost amputat brațul stâng, femeia a povestit cum a lovit repetat prădătorul cu pumnii, mânată de gândul de a nu-și lăsa fiica orfană, potrivit BBC. 

O luptă pe viață și pe moarte în apele oceanului, transformată într-o mărturie tulburătoare de supraviețuire. O mamă din Australia a înfruntat un rechin uriaș cu mâinile goale, refuzând să cedeze în fața morții.

Față în față cu prădătorul de 4 metri: „Am știut că nu era un delfin”

Incidentul terifiant a avut loc într-o dimineață de sâmbătă pe Coogee Beach, în timp ce Leah Stewart își încheia sesiunea obișnuită de înot. Alertată de țipătul unei alte persoane din apă, femeia s-a întors și a zărit o aripioară masivă la doar câțiva metri distanță.

"Am auzit o fată în spatele meu… un ţipăt ascuţit. M-am întors şi am văzut o înotătoare uriaşă, uriaşă în spatele ei. Era imensă", a povestit ea pentru emisiunea "60 Minutes" a postului Nine Network.

"M-am uitat la mărimea aripii şi mi-am dat seama că nu era un delfin".

În câteva secunde, rechinul alb de 4 metri s-a apropiat la doar 30 de centimetri de ea, având „ochi mici și negri ca niște mărgele” și o gură imensă plină de dinți ascuțiți.

Încercând să se apere instinctiv cu un croșeu de stânga, brațul i-a fost prins instantaneu în colții prădătorului, care i-a sfâșiat carnea și a tras-o violent pe sub apă, mușcând-o totodată adânc de picior.

"Am încercat să lovesc cu braţul stâng, iar rechinul m-a prins de antebraţ şi mi-a sfâşiat pielea, muşchii, totul… a rămas o gaură mare între antebraţ şi mână."

Gândul la fetița ei a salvat-o de la moarte: „Dădeam ca într-un zid de cărămidă”

Sub apă, în fața unei pierderi masive de sânge, femeia a găsit o forță incredibilă alimentată de gândul la fiica sa, refuzând să o lase să crească fără mamă. A început să lovească rechinul fără oprire, chiar dacă impactul părea inutil:

 „În mintea mea îmi spuneam: «Nu mă vei lua de lângă fiica mea!». M-am răsucit și am început să-l lovesc cu pumnul iar, și iar, și iar. Era ca și cum mă luptam cu un dinozaur sau dădeam într-un zid de cărămidă. Probabil că i-am dat o lovitură foarte bună, așa că m-a lăsat în pace. A fost cel mai greu lucru din lume, dar am știut pur și simplu că nu o pot părăsi.”

Zeci de operații și o lecție de curaj: „Sunt femeia care a lovit rechinul în față!”

Rănită grav, Leah a fost scoasă la țărm de ceilalți înotători martori la scenă și transportată de urgență la spital. Medicii au plasat-o în comă indusă și au intervenit chirurgical de aproape 12 ori, fiind nevoiți în final să-i amputeze brațul stâng pentru a-i salva viața.

În ciuda traumei fizice și psihice majore, atitudinea australiencei rămâne una de o demnitate rar întâlnită. Leah a mărturisit pentru emisiunea 60 Minutes că refuză eticheta de victimă a plajei, preferând să fie recunoscută drept o luptătoare care nu a renunțat nicio secundă la șansa de a trăi.

Un alt incident șocant 

Luptele dramatice cu prădătorii marini nu sunt izolate doar la marile plaje din emisfera sudică.

Un incident extrem de periculos a avut loc în largul comitatului Waterford din Irlanda, unde Sebastian Achim, un român stabilit în localitatea Dungarvan, a fost atacat violent de un rechin albastru de doi metri în timp ce se afla la o partidă de pescuit în Oceanul Atlantic.

Evenimentul s-a petrecut în largul localității Ardmore, după ce grupul de pescari capturase și eliberase deja trei exemplare.

În momentul în care Sebastian se pregătea să elibereze al patrulea exemplar capturat lângă ambarcațiune, animalul marin s-a răsucit brusc și l-a mușcat brutal de picior, provocându-i o rană adâncă de aproape zece centimetri și o hemoragie masivă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
biserica pexels1 jpeg
autostrada jpg
Copii la scoala cu mana sus FOTO Shutterstock
Incendiu Hunedoara jpg
gradinarit jpg
curatenie frigider getty1 jpeg
Banane  jpg
echinoctiu istock jpg
image
image