Doi frați de 13 și 12 ani au murit la doar câteva zile distanță, după un accident cumplit. Familia, sfâșiată de durere

Doi frați de 13 și 12 ani au murit la doar câteva zile distanță, după un accident cumplit. Familia, sfâșiată de durere

Comunitatea din Leroy Township, Michigan, este în doliu după moartea a doi frați implicați într-un accident rutier petrecut pe 5 septembrie. Karalee Shepard, în vârstă de 13 ani, și fratele ei, de doar 12 ani, au fost loviți de o mașină în timp ce mergeau cu bicicletele. 

Accident în SUA
Accident în SUA Foto: arhiva

Cum s-a produs accidentul

Cei doi copii se aflau pe biciclete, purtând căști de protecție, și circulau pe Grand River Avenue, în apropiere de North Meech Road, când au fost loviți de un Ford Explorer condus de o femeie de 64 de ani. Impactul a avut loc în jurul orei 11:30 dimineața, potrivit publicației People.

Potrivit poliției statului Michigan, alcoolul și drogurile nu au fost factori în producerea accidentului. Calvin a murit pe loc, iar Karalee a fost transportată la spital cu răni care au fost considerate grave.

Șoferița a rămas la fața locului, iar ancheta este în desfășurare. Până în acest moment, autoritățile nu au anunțat nicio arestare sau punere sub acuzare.

image
Foto: Gofundme

Anunțul deceselor a fost făcut de familie

Pe 10 septembrie, mama copiilor, Raquel Roark Shepard, a confirmat pe Facebook că Karalee a murit, la 5 zile după fratele ei.

„Inimile noastre sunt frânte dincolo de ceea ce putem exprima în cuvinte. Ne găsim alinarea în faptul că Karalee și Calvin sunt din nou împreună, în brațele Mântuitorului nostru. Suntem recunoscători pentru fiecare rugăciune, fiecare mesaj și fiecare gest de iubire. Vă rugăm să continuați să vă rugați pentru noi, în timp ce începem să plângem pierderea a doi dintre copiii noștri prețioși”.

Mama a anunțat că va fi organizată o singură înmormântare pentru ambii copii, pe 12 septembrie. „Nu putem suporta gândul de a ne lua rămas-bun de două ori.”

Pe 8 septembrie, Raquel Shepard a scris un mesaj emoționant despre fiul ei, pentru a-l comemora.

„Calvin era un băiat extraordinar de 12 ani, care aborda viața cu entuziasm. Era un prieten foarte bun. Observa copiii care erau tachinați sau excluși și intervenea pentru ei. Vroia ca oamenii să se simtă incluși, apreciați și iubiți. Mama a mai spus că băiatul „dădea cele mai bune îmbrățișări” și nu se temea să le spună celor dragi cât de mult îi iubește.

Un prieten al familiei a creat o pagină GoFundMe pentru a sprijini familia Shepard. Campania a depășit deja suma de 136.000 de dolari, semn al solidarității uriașe din comunitate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Pilot  jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
turnuri gemene drone profimedia jpg
exercitii shutter1 jpeg
image png
oua, foto shutterstock jpg
raed arafat png
elevi in clasa shutter jpg
image
image