Grecia impune restricții celor care nu au făcut doza booster. "Vor fi considerați nevaccinați"

#Coronavirus

Persoanele care nu au primit doza a treia de vaccin contra Covid-19 până la 1 februarie, nu vor putea avea acces în Grecia în locurile rezervate persoanelor vaccinate, a anunţat duminică ministrul grec al Sănătăţii Thanos Plevris, notează Le Figaro, citat de News.ro.

turisti grecia jpeg

„Începând cu 1 februarie, orice persoană care nu a primit doza de rapel a vaccinului contra coronavirusului după o perioadă de 7 luni (de la a doua doză) va fi considerat nevaccinat”, a declarat Plevris la postul de televiziune Ant1. 

Mai mult de 3,9 milioane de persoane au primit a treia doză

„Certificatul va fi în continuare valabil, pentru că este un certificat european valabil 9 luni, dar nu vor mai putea beneficia de avantaje precum accesul în locuri rezervate persoanelor vaccinate”, a adăugat el. În Grecia există peste 7 milioane de persoane vaccinate dintr-un total de 11 milioane de locuitori. 

Mai mult de 3,9 milioane de persoane au primit a treia doză. În contextul creşterii numărului de infecţii din cauza variantei Omicron, guvernul a anunţat la 29 decembrie o nouă serie de restricţii între care interzicerea muzicii în baruri şi restaurante pentru a limita ieşirile pentru petreceri de Anul Nou. 

Telemunca în sectoarele public şi privat a ajuns de la 20% la 50%. Masca de tip FFP2 sau două măşti chirurgicale purtate una peste alta au devenit obligatorii pentru personalul din sectorul restaurări şi pentru a merge la supermarketuri sau cu transportul în comun. 

În total, 1.489.024 de infecţii au fost semnalate de la apariţia pandemiei în Grecia. Atena şi Salonic, cele două oraşe greceşti situate în nord, unde trăieşte jumătate din populaţia ţării, sunt cele mai afectate de varianta Omicron, potrivit autorităţilor. 

Pe 14 decembrie, ele au anunţat un record de 130 de decese în 24 de ore. Numărul zilnic de decese a coborât imediat sub 100. Sâmbătă, 65 de decese din cauza Covid-19 au fost înregistrate, în total fiind 21.328 de morţi. 

5,4 milioane de persoane au murit din cauza pandemiei în întreaga lume 

5.483.023 milioane de persoane au murit din cauza pandemiei de coronavirus în întreaga lume de la finalul anului 2019, conform unui bilanţ stabilit de AFP. Cele mai multe decese s-au înregistrat în SUA (837.264).

Brazilia este pe locul doi, cu 619.937 de decese, urmată de India (483.790) şi Rusia (316.163). Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează, ţinând cont de supramortalitatea legată în mod direct şi indirect de covid-19, că bilanţul real al pandemiei ar putea fi de două-trei ori mai mare decât cel raportat.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net