Iarnă în toiul verii. Stațiunea unde a nins ca în povești. Iubitorii de sporturi de iarnă sunt în extaz

În timp ce țara noastră a fost nevoită să se confrunte în ultima perioadă cu temperaturi care au depășit constant pragul de 40 de grade, o țară care în mod normal ar trebui să fie fierbinte este acum acoperită de zăpadă! O fruntună de zăpadă a cuprins sud-estul Australiei, iar iubitorii de sporturi de iarnă au luat cu asalt stațiunile.

Un strat gros de zăpadă s-a depus în Australia
Un strat gros de zăpadă s-a depus în Australia

În timp ce țara noastră a fost victima caniculei în ultima perioadă, o țară în care vremea, chiar și pe timp de iarnă, este mult mai caldă, se află acum acoperită de zăpadă. Este vorba despre Australia, unde stațiunile din sud-estul țării au fost acoperite de zăpadă, după ce o furtună serioasă a avut loc în zonă.

Chiar dacă Australia, fiind o țară din emisfera sudică, are iarna între lunile iunie și august, temperaturile nu prea coboară sub pragul de 15 grade. Cu toate acestea, o furtună de zăpadă a făcut o bucurie enormă iubitorilor sporturilor de iarnă din această țară.

„Este fantastic, a început să ningă vineri seară și nu s-a oprit. Acum este momentul perfect să veniți - sunt cele mai bune condiții pe care le-am văzut până acum”, a spus David Clark, manager de marketing al stațiunilor Mt Buller și Mt Stirling, potrivit adevarul.ro.

Stațiunile din Australia au fost acoperite de zăpadă

Sâmbătă dimineață, stațiunea era acoperită de un strat de 22 de cm de zăpadă, iar alți 15 s-au acumulat pe parcursul zilei. „Cu siguranță vom avea zăpadă până în octombrie”, a mai explicat David Clark. O altă stațiune, Mount Hotham, a fost acoperită de un strat de 31 de centimetri de zăpadă, pe parcursul unei singure zile.

Viscolul a început să facă probleme de ieri, 19 iulie, iar zonele din sud-estul Australiei s-au confruntat cu ninsori abundente, viscol, cât și vânt puternic. În următoarele 10 zile, meteorologii din această țară estimează că urmează să se acumuleze încă 50 centimetri de zăpadă. Acest front rece ar aduce cea mai semnificativă ninsoare a anului, potrivit experților.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net