Incident șocant. Copilotul unui avion de pasageri l-a amenințat pe căpitan că îl va împușca dacă deviază zborul

Un pilot din Statele Unite ale Americii a fost condamnat, de curând, de un tribunal pentru că anul trecut, în timp ce copilota o aeronavă, l-a amenințat pe căpitan că îi va împușca dacă deviază zborul, după ce unul dintre pasageri a avut o urgență medicală.

Incidentul a avut loc în anul 2022 / foto: Pixabay
Incidentul a avut loc în anul 2022 / foto: Pixabay

Potrivit CNN, Jonathan J. Dunn a fost inculpat de un tribunal din Utah pe 18 octombrie pentru că a împiedicat echipajul zborului să își desfășoare munca. Incidentul s-a petrecut în august 2022.

La momentul respectiv, în timpul zborului, Dunn a folosit o armă pentru a agresa și intimida echipajul. El „i-a spus căpitanului că îl va împușca de mai multe ori” după ce s-au certat pe Teama devierii zborului când a apărut o urgență medicală la unul dintre pasageri.

Chiar dacă autoritățile americane nu au spus și care este compania aeriană pentru care lucra copilotul, Delta Air Lines a declarat pentru sursa menționată mai sus că „acest prim-ofițer nu mai este angajat la Delta”.

Copilotul avea permis port armă în avion datorită unui program special al agenției care se ocupă de protecția sistemelor de transport din Statele Unite, Administrația pentru Securitatea Transporturilor (TSA).

Incidentul nu este fără precedent în SUA

Programul, numit Federal Flight Deck Officer, a fost înființat după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și presupune antrenarea și înarmarea piloților pentru ca aceștia să se poată descurca în cazul unui atac în timpul zborului, precum o tentativă de a deturna avionul.

Această știre vine la doar o săptămână, după ce un alt incident s-a petrecut în aer. Un pilot aflat în timpul liber a încercat să închidă motoarele avionului cu care călătorea de la Washington la San Francisco în timpul zborului.

Acuzatul, Joseph Emerson, le-a spus investigatorilor că a consumat ciuperci psihedelice cu doar 48 de ore înainte de incident, că era depresiv și că a suferit o cădere psihică.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
Mihai, un roman stabilit in Spania, foto Facebook jpg
taxe si impozite alba iulia interior webp
Alimente vegane, foto Shutterstock jpg
Kate Middleton si Printul William, foto Profi Media  jpg
Antarctica, foto Shutterstock jpg
Iron Train, foto Instagram  HaiHui in doi   jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net