Joe Biden, accident în timpul unui discurs. Ce a pățit președintele american
Președintele american Joe Biden a avut parte de un nou accident. La un discurs adresat tinerilor absolvenți ai Academiei Forțelor Aeriene, Biden s-a prăbușit după ce s-a împedicat de un sac de nisip, în timp ce părăsea scena. Din fericire, președintele nu s-a a suferit nicio problemă de sănătate în urma accidentului.
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a avut parte de încă un accident nefericit, care a făcut repede înconjurul globului. În vârstă de 80 de ani, acesta se afla pe scenă, în fața tinerilor absolvenți ai Academiei Forțelor Aeriene, când, chiar după ce a terminat de vorbit și se întorcea la scaunul său, s-a împiedicat și a căzut, potrivit informațiilor oferite de către CNN. După cum ne putem aștepta momentul i-a șocat pe toți cei din jur, care s-au temut pentru siguranța președintelui.
Conform informațiilor disponibile, de vină pentru prăbușirea lui Joe Biden ar fi un sac de nisip care a fost folosit pentru a propti prompterul de pe care acesta și-a citit discursul. Președintele a aterizat fix pe coapsă, iar în jurul lui și-au făcut imediat apariția alte trei persoane, pentru a îi oferi ajutor. Din fericire, acesta a reușit să se ridice imediat, arătând cu degetul spre sacul cu nisip. Joe Biden a mers, apoi, la scaunul său, fără ajutorul nimănui.
Nu este primul asemenea accident pentru Joe Biden
Din fericire, președintele american nu s-a rănit, chiar glumind pe seama accidentului cu jurnaliștii, după ce a ajuns înapoi la Casa Albă. De altfel, nu este prima dată când Joe Biden pățește un asemenea lucru! Luna trecută, în timpul unei vizite oficiale în Japonia, el și-a pierdut echilibrul pe scările unui important altar, însă, din fericire, a reușit să își revină și să se mențină în picioare. Iar cu ceva timp în urmă, el s-a mai împiediat de trepetele celebrului avion Air Force One, iar cu altă ocazie, a căzut cu bicicleta, în timp ce vorbea cu reporterii.
Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, ar avea în plan să candideze din nou la președinția Statelor Unite, în 2024. Un posibil contra-candidat pentru Casa Albă ar putea fi nimeni altul decât (mai tânărul) Donald Trump, în vârstă de 76 de ani.