O mare companie a decis să le dea angajaților o zi liberă, plătită, în fiecare lună. Schimbarea se va aplica din această lună

Una dintre cele mai mari companii din lumea a hotărât, de curând, să le dea angajaților săi o zi de vineri liberă și plătită. Decizia face un pas important în „micșorarea” săptămânii de lucru la 4 zile.

Momentan, măsura este valabilă doar în Coreea de Sud
Momentan, măsura este valabilă doar în Coreea de Sud

Cel mai mare producător de cipuri de memorie din lume și cea mai mare companie din Coreea de Sud, Samsung, oferă salariaților companiei o zi de vineri liberă în fiecare lună, în încercarea de a păstra angajații talentați, care apreciază din ce în ce mai mult munca flexibilă, scrie Bloomberg.com.

Măsura va intra în vigoare de săptămâna viitoare

Potrivit sursei menționate mai sus, începând de săptămâna viitoare, personalul care nu este din fabrică, cu normă întreagă, al companiei își poate lua ziua liberă până în data de 21 a lunii, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al companiei. Compania Samsung imită alegerea făcută de rivalul SK Hynix Inc.

Samsung a adoptat, încă de anul trecut, o săptămână de muncă mai flexibilă, permițându-le angajaților dându-le voie angajaților să-și ia o zi de vineri liberă pe lună dacă lucrează mai mult de 40 de ore pe săptămână.

Nu doar Samsung vrea să-și ajute angajații

Samsung nu este singura companie din Coreea de Sud care le oferă angajaților acest privilegiu. Printre ele este și populara platformă socială Kakao Corp., au introdus, de asemenea, aranjamente mai flexibile în urma pandemiei.

Schimbarea de la Samsung, care are aproximativ 120.000 de angajați, relevă cât de mult a schimbat pandemia o țară care are o cultură de muncă destul de conservatoare.

Sud-coreenii sunt printre cei mai suprasolicitați din lume, înregistrând aproximativ 200 de ore mai mult de lucru în 2021 decât media membrilor OCDE.

Aceste privilegii au ca scop reținerea talentelor din industrie, în special în rândul lucrătorilor mai tineri care apreciază echilibrul dintre viața profesională și viața privată. Millenialii și Generația Z reprezintă aproximativ 40% din forța de muncă a Samsung, potrivit Korea Economic Daily.

Din ce în ce mai multe companii promovează săptămâna cu 4 zile lucrătoare

Anul acesta, compania SK Hynix luat hotărârea să permită angajaților să-și ia o zi liberă o dată pe lună, fiind vorba de o zi de vineri. Kakao Corp oferă automat liber ultima vineri a fiecărei luni, iar filiala Kakao Games oferă două zile libere de vineri în fiecare lună.

Totodată, CJ ENM Co, tot din Coreea de Sus, oferă lucrătorilor două zile de vineri libere pe lună, în a 2-a și a 4-a săptămână din fiecare lună. Practic se poate vorbi deja despre o mișcare globală care vrea să ducă săptămâna de lucru la doar 4 zile din 7, după ce diverse experimente au demonstrat că astfel angajații sunt mult mai productivi și fericiți.

Săptămâna de lucru de patru zile a devenit din ce în ce mai mult o opțiune în întreaga lume ca o modalitate de a oferi angajaților mai multă libertate în alegerea orelor de lucru pentru un echilibru mai bun între viața profesională și viața privată și o productivitate mai mare.

A primit feedback pozitiv atât de la angajatori, cât și de la angajați în timpul testelor din întreaga lume.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net