Țara din Europa care este aproape de eliminarea banilor cash! Ce măsuri au fost impuse

Ultima actualizare:

Elveția este la un pas să elimine toți banii cash, a anunţat miercuri Banca Naţională a Elveţiei (BNS), după lansarea noului mod de plată. „Plăţile instant permit persoanelor fizice şi companiilor să efectueze tranzacţii de la un cont la altul cu efect imediat şi soluţionarea completă în câteva secunde. BNS a anunțat că, în lunile următoare, şi alte bănci vor anunţa servicii similare. 

Ce presupune noul sistem de plăţi instant Foto: Shutterstock
Ce presupune noul sistem de plăţi instant Foto: Shutterstock

Ce a anunțat Banca Națională 

60 de instituţii financiare sunt, în prezent, în măsură să primească şi să proceseze plăţi instant, acoperind mai mult de 95% din tranzacţiile de retail din Elveţia, după lansarea acestei scheme în cursul zilei de marţi, potrivit BNS.

În lunile următoare, şi alte bănci vor anunţa servicii similare, a spus BNS, care a prognozat că toate instituţiile financiare din Elveţia se vor alătura schemei până la sfârşitul lui 2026. „Plăţile instant permit persoanelor fizice şi companiilor să efectueze tranzacţii de la un cont la altul cu efect imediat şi soluţionarea completă în câteva secunde. Această lansare reprezintă un nou punct de cotitură important şi reflectă angajamentul părţilor implicate pentru un viitor cu plăţi fără numerar în Elveţia", a explicat Banca Naţională, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Schema de plăţi instant oferă avantaje semnificative

Chiar dacă plăţile tradiţionale sunt în continuare posibile, BNS subliniază că schema de plăţi instant fără numerar oferă avantaje semnificative, precum simplificare şi rapiditatea procedurilor de plată. Banca Naţională prognozează că „plăţile instant se vor generaliza pe termen mediu în Elveţia şi vor pune bazele pentru noi inovaţii în tranzacţiile financiare".

Ultimul sondaj efectuat de BNS cu privire la metodele de plată ale companiilor din Elveţia, publicat în luna februarie, a arătat că „acceptarea numerarului continuă să fie ridicată" în Elveţia şi că „o mare parte a populaţiei ar dori ca tranzacţiile în numerar să fie disponibile în continuare ca metodă de plată".

Tot în acelaşi sondaj se preciza că, deşi gradul de acceptare a aplicaţiilor mobile de plăţi a crescut cu 19 puncte procentuale începând din 2021, pentru a ajunge la 59%, peste 90% din companiile care realizează tranzacţii fizice continuă să accepte plata în numerar.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
image png
asian woman using the smart mobile phone for check online shopping order is completed with clothes beside the glassess in store shop with happy action at department center 961515078 d885f0506450479c9efb38d9ddf1ed58 jpg
image png
metrorex, foto shutterstock jpg
legume istock jpg
image png
Creta, Grecia, foto Shutterstock jpg
image
image