Un vulcan erupe aur în fiecare zi, cam 80 de grame, aproximativ 6.000 de dolari

Ultima actualizare:

Cel mai înalt vulcan activ din Antarctica nu elimină doar nori de gaze, ci pulverizează și praf de aur. În Antarctica există zeci de vulcani, însă Muntele Erebus se distinge prin dimensiuni și activitate constantă, fiind cel mai înalt vulcan activ de pe continent.

Vulcanul Erebus, cel mai înalt vulcan activ din Antarctica, nu elimină doar gaze, ci și praf de aur
Vulcanul Erebus, cel mai înalt vulcan activ din Antarctica, nu elimină doar gaze, ci și praf de aur

Cu o altitudine de 3.794 de metri, este și cel mai sudic vulcan activ de pe Pământ, ceea ce îl face un punct geologic de interes major.

Un vulcan care produce aur și gaze toxice

Numele său provine din mitologia greacă, unde Erebus personifica întunericul, iar primele observații datează din 1841, când a fost surprins în erupție.

Vulcanul găzduiește un lac permanent de lavă, posibil extrem de adânc, aflat în activitate continuă încă din 1972. Acest lac rămâne incandescent chiar și în timpul iernilor antarctice, o raritate pe Pământ.

image

Muntele Erebus este în atenția cercetătorilor nu numai prin activitatea sa geologică intensă, ci și printr-un fenomen unic: puverizează de particule fine de aur.

Cercetările au arătat că gazele și aburii eliminați de vulcan conțin cristale microscopice de aur metalic, cu dimensiuni de până la 20 de micrometri. Estimările indică faptul că vulcanul eliberează zilnic aproximativ 80 de grame de aur, echivalentul a circa 6.000 de dolari.

Aceste particule sunt transportate de curenții atmosferici pe distanțe foarte mari. Urme de aur au fost detectate în aer chiar și la 1.000 de kilometri distanță de vulcan.

Emisiile de gaze ale vulcanului Erebus sunt constante, la fel de aburi, iar în perioade de intensitate crescută, expulzează fragmente de rocă parțial topită, cunoscute sub numele de „bombe vulcanice”.

Lacul cu lavă roșie și peșteri de gheață

Caracteristica unică a acestui munte este lacul de lavă permanent din craterul său, care rămâne de un roșu vibrant chiar și în cea mai grea iarnă. Potrivit IFLScience, există doar aproximativ cinci astfel de lacuri de lavă în întreaga lume.

În ciuda condițiilor extreme generate de activitatea vulcanică, Muntele Erebus găzduiește și un ecosistem neobișnuit în interiorul gheții.

Gazele fierbinți care se infiltrează în straturile înghețate au creat rețele de peșteri cunoscute sub numele de peșteri de gheață fumarolice.

Aceste structuri reprezintă un mediu unic de studiu pentru cercetarea formelor de viață adaptate la condiții extreme.

În interior au fost identificate 61 de specii de fungi, potrivit unui studiu din 2013. Descoperirea a reprezentat prima dovadă a unei comunități de ciuperci într-un mediu vulcanic întunecat și sărac în nutrienți din Antarctica.

Unele teorii sugerează că aceste organisme ar putea proveni din contaminare umană, deoarece sunt asociate cu suprafețe biologice din exterior și au nevoie de un conținut ridicat de grăsimi pentru a se dezvolta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
raul jpg
ilonaburschl landscape 7901065 jpg
varsatori alergare jpg
Vot in Parlament FOTO Inquam Photos  George Călin jpg
Mici pe gratar FOTO Shutterstock jpg
cirese, foto shutterstock jpg
somn istock jpg
batrana jpg
image
image