Unde se află Turnul Diavolului. Un loc misterios pe care nici oamenii de știință nu îl pot explica
Dacă vom ajunge vreodată în Wyoming, în Statele Unite, în cele din urmă vom da peste o formațiune geologică de-a dreptul spectaculoasă. La prima vedere, arată precum trunchiul unui copac gigantic, care a fost, cândva retezat. Este vorba despre Turnul Diavolului, un obiectiv spectaculos, care se numără printre monumentele acestei țări!

De-a lungul Statelor Unite există nenumărate locații spectaculoase, care reușesc să impresioneze atât localnicii, cât și turiștii care vin din afara țării. Unele dintre acestea, cum ar fi Marele Canion, sau Statuia Libertății, sunt cunoscute deja în lumea întreagă. Însă, acest loc neobișnuit din statul Wyoming, nu este chiar atât de faimos.
Mai precis, este vorba despre Turnul Diavolului, o formațiune geologică care s-a format în urmă cu 50 de milioane de ani și care ajunge la 1.558 de metri deasupra nivelului mării. De-a lungul acestui monolit se află numeroase striații spectaculoase, iar în jurul său s-au născut numeroase legende.
Este unul dintre cele mai neobișnuite locuri din Statele Unite
O veche legendă locală spune că în turn locuiește un demon care urăște omenirea. Atunci când este nervos, demonul începe să danseze și să bată în tobe, moment în care deasupra Turnului se adună nori și începe o furtună puternică.
Alte legende despre acest loc din Wyoming spun că în vârful formațiunii geologice se pot vedea lumini misterioase, sau chiar că o energie din interiorul Turnului face din acest loc unul ostil vieții. Cu toate acestea, geologii spun că realitatea nu este deloc atât de spectaculoasă.
Turnul Diavolului s-a format în urmă cu 50 de milioane de ani
Mai precis, experții spun că partea inferioară a turnului ar fi un crater uriaș care s-a format în urmă cu 200 de milioane de ani și în care se afla magmă. La un moment dat, aceasta ar fi erupt, iar atunci s-a format și partea superioară a structurii misterioase.
Alți experți chiar spun că turnul s-ar fi putut forma într-o perioadă în care zona se afla sub apă, iar dealul a rămas în picioare chiar și după ce oceanul a dispărut.